Viata mea e departe de a fi ceea ce imi doream eu cand eram mica… la cei 20 si ceva de ani ai mei imi dau seama ca lumea privita prin ochii copilului de altadata imi place mult mai mult! Cine nu isi aduce aminte de momentele cand salutam rusinati cu “Saru’mana” pe cineva care avea cam 16-20 de ani si eram mereu mustrati sa spunem “Serus”, sau de batranicile care ne chinuiau obrajorii si nasucul de fiecare data cand se ivea ocazia?
Un lucru e sigur insa: pentru ca viata mea sa fie roz e nevoie de copii in ea! Ador copiii! Nu cred ca am intalnit un copil, oricat de timid ar fi fost, cu care sa nu ma inteleg bine si a carui mama sa nu ma priveasca surprinsa vazandu-si copilul ca se ataseaza asa repede de mine!
N-am sa uit niciodata cand o scumpa copilita de 7 anisori m-a intrebat cati ani am: reactia ei a fost superba “17 ani?! oau! eu am numai 7, dar o sa cresc si eu repede mare! Hihi!”, replica dupa care a plecat rusinata capul in pamant si a fugit soptind un “Saru’mana”. Azi o vad plimbandu-se cochet imbracata, avem povesti mai complicate, si ma gandesc mereu ce repede trece timpul…
Capitolul asta cu copiii s-ar putea sa nu se termine niciodata la mine, drept urmare voi reveni mai tarziu cu detalii.
Cele mai frumoase nuante de roz ale vietii mele, si acestea ajung sa fie de un rosu intens de cele mai multe ori, le provoaca dragostea… da, sentimentul ala absurd care te face sa-ti pierzi mintile, iti provoaca fluturasi in stomac si te face sa zici “da” chiar daca tu ai zice, in mod normal, “nu!”. Singura problema in aceste momente e ca timpul confunda mereu pedalele si se incapatandeaza sa apese acceleratia in loc de frana…
Din pacate insa, exista in lumea asta si oameni care transforma viata mea roz deschis intr-una roz inchis, chiar neagra… Acestia fac parte din diverse tipologii: vesnicul stresat, colegii cu nasul pe sus, mereu intepati; domnita care provoaca mereu scandal, vecina care n-are niciodata bani de paine, dar fumeaza mereu samd.
Oricum, un lucru e singur: viata merita traita asa cum este, trebuie sa te bucuri de fiecare realizare, de fiecare rasarit de soare, de ploaia care cade usor, de pasarile care te incanta cu trilul lor, zambetul inocent al unui copil sau mangaierea calda a bunicii… Tineti cont ca nu ne intreaba nimeni cand vrem sa venim, si cu atat mai putin daca vrem sa plecam!

Leave a Reply


Recent posts

Cel mai bun cadou...

Posted on Nov - 17 - 2017

1 Comment

Echilibrul copil – tehnologie

Posted on Nov - 12 - 2017

0 Comment

Muzeul Camarilor Romanesti

Posted on Nov - 10 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni