…sau cum m-a marcat pe mine un eveniment atat de tare incat si in ziua de azi cand aud melodia care era pe fundalul acelor momente, ma trec fiori.

Era o frumoasa zi de iunie. Cald afara, numai bine pentru a alimenta starea de agitatie si neliniste deja instalata de emotiile evenimentului. Dupa 3 ani de facultate, am ajuns la festivitatea de absolvire. Ziua in care, desi nu eram inca licentiati, eram tratati ca niste persoane mature, importante, invingatoare si demne de respect si admiratie.

Am ajuns la sala cu doua ore inainte de inceperea evenimentului, ne-am imbracat cu robe si ne-am asezat tocile frumos si cu grija, sa nu ne stricam parul. La inceput eram toti relaxati, povesteam, radeam si ne plangeam de caldura. Pe masura ce se apropia ora inceperii festivitatii, emotiile se intensificau. Sigur erau de vina si parintii, rudele si prietenii care au venit sa ne sustina si sa ne felicite, pentru ca ne sunau sa ne intrebe unde suntem, ce facem, cu ce ne pot ajuta, unde stau in sala, ce facem dupa festivitate si multe altele gen.

Ne-am incolonat frumos in fata usii si am asteptat semnalul de incepere a marsului pe directia scena. Inca radeam, inca povesteam intre noi sau cu cei dragi. Asta pana la un moment dat, cand, s-a dat semnalul si a inceput sa se auda melodia “Viva la vida”, de la Coldplay:

Maxim trei secunde mai tarziu, eram toti muti. Chiar si cei mai tari care nu avusesera emotii pana atunci, si-au pierdut vocea. Mai mult teleghidati, am inceput sa marsaluim pe directia scena. Vedeai usile deschise, stiai ca dincolo de ele se afla parintii si cei mai buni prieteni ai nostri, dar n-aveai cum sa intelegi ce atmosfera era in sala, dincolo de acele usi. Asa ca, o data intrat in sala, aveai impresia ca fiecare pas facut inspre scena inseamna dezlipirea de pamant cu cate un centimetru. Aplauzele care te intampinau, fundalul sonor, tinuta te faceau sa intelegi importanta momentului si emotiile cresteau vertiginos. Nimic din ceea ce ai trait, vazut sau simtit pana atunci nu se compara cu acel moment.

Dupa o vesnicie (va rog sa nu ma contraziceti, pentru mine atata a trecut), ne-am asezat pe scena la locurile noastre si am privit sala plina: toti acei oameni venisera acolo pentru noi. Eram atat de tineri si de frumosi toti, eram speciali si importanti. Era momentul nostru.

Nu-mi amintesc exact discursurile ce s-au tinut, n-as putea sa va zic exact cat a tinut festivitatea (stiu doar ca a tinut ceva, din moment ce ajunsese sa ma doara picioarele), stiu doar ca a fost totul atat de frumos si de inaltator incat a meritat fiecare emotie, fiecare stres, fiecare minut in plus petrecut in picioare, in ciuda durerii.

Degeaba mi s-a spus cat e de fain la festivitate, degeaba au incercat sa-mi explice, ca n-am inteles. A trebuit sa fiu acolo pe scena, a trebuit sa simt asta pe pielea mea ca sa ma conving ca asa este. Imi pare rau pentru colegii care, din diverse motive, nu au putut veni. Dar imi pare bine ca am fost acolo atunci, chiar daca stiu ca nu voi mai merge la o alta festivitate vreodata (cand am terminat masterul, n-am avut nimic gen, iar daca vreodata voi mai face o facultate, sigur nu ma voi duce la festivitate – pe principiul “toate la vremea lor”).

V-am explicat totul in detaliu ca sa va convingeti ca e nevoie de o gramada de factori pentru a genera un asemenea moment. De atunci incoace, melodia pe care am intrat in sala mi-a facut pielea de gaina cand o auzeam si ma teleporta in acele momente, cand pluteam incolonati in drum spre scena. Insa niciodata nu am crezut ca senzatiile vor putea fi si mai reale si mai puternice de atat. Asta pana cand am auzit “Viva la vida” de pe un laptop minunat – un Asus N75, intr-un cadru destul de restrans, dar zgomotos. Muzica se auzea exceptional, iar impreuna cu zumzetul de fundal a creat o masina a timpului care m-a dus inapoi acolo, la festivitate. Si eu care credeam ca, odata cu timpul, senzatiile astea se vor estompa…

sursa imagine

ps: cu acest articol particip la prima proba a concursului Superblog 2011

2 Responses so far.

  1. Ruxandra says:

    Cand ne intalnim data viitoare, sa pui melodia si sa o intrebi pe Alexia de unde o stie… o sa ai o surpriza…

Leave a Reply


Recent posts

Tu de unde iti...

Posted on Jul - 25 - 2017

1 Comment

Liniste

Posted on Jul - 14 - 2017

4 Comments

Siguranta copilului in masina...

Posted on Jul - 6 - 2017

0 Comment

Bucuriile lumii inconjuratoare

Posted on May - 11 - 2017

4 Comments

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni