Un prof de statistica din facultate ne povestea intr-o zi despre cat de ingusti la minte suntem noi atunci cand vine vorba de prestarea unui serviciu si onorariul care trebuie platit pentru acesta. Concret, dupa ‘nspe ani e facultate, studii, proiecte, analize, cursuri, specializari si alte cele, un specialist din domeniu stie sa-ti faca o analiza complexa intr-un timp relativ scurt.

Iar atunci cand vine un client la tine si iti cere sa-i faci o analiza, nu poti sa-i spui ca dureaza o ora si te costa 1000 de lei, de exemplu. Pentru ca acesta va casca niste ochi mari si se va minuna. Insa daca-i spui ca dureaza o luna, deja suma asta nu i se mai pare atat de mare. Motivul pentru care poti cere 1000 de lei pentru un proiect pe care il faci intr-o ora sunt tocmai acei ‘nspe ani in care ai investit intens in tine si in licente pentru fel de fel de programe, ai invatat, ai platit cursuri si specializari si ti-ai rupt din timpul tau liber pentru a te tine la curent cu toate noutatile din domeniu. Ca doar nu te-ai nascut invatat si nici nu ai devenit specialist peste noapte, iar in viata, de obicei, pentru lucrurile bune trebuie sa astepti. Si pentru onorariile bune, in cazul asta.

Ma gandeam zilele trecute cum e mai bine, atunci cand vine vorba de impozitare (si ilustrez povestea din prisma mea, de nespecialist si fara sa fii consultat mii de forumuri pe tema asta inainte sa-mi dau cu parerea): cota unica sau nu?

Daca privesc problema din perspectiva povestii relatate mai sus, mi s-ar parea normal ca cei care au investit in ei si au muncit pe branci sa primeasca un salar / onorariu pe masura muncii lor si sa beneficieze de o cota unica de impozitare. Pana la urma, daca tot si-au sacrificat timpul liber si tineretea ca sa invete si sa munceasca, de ce sa nu se bucure inainte de pensie de beneficiile muncii lor? Insa mai este o varianta a povestii, care mie nu mi-e deloc pe plac: “din cate stiu eu din cate-am auzit”* pe la noi se practica nepotismul – si nu ma refer la cei care se incadreaza in categoria descrisa mai sus si au si norocul de a fi nepotul cuiva, ci la cei care is fix zero, dar cu pretentii de zei. Iar cand vine vorba de acestia, zau de nu sunt de acord sa ii impoziteze suplimentar.

Pe de alta parte, cand vine vorba de cei cu salarii jenant de mici (si aici nu i-as include pe lenesi, care, iertata-mi fie indrazneala, isi merita soarta), mi s-ar parea normal ca acestia sa aiba “alocata” o cota de impozitare mai mica.

Si daca nici asa n-am putea face rost de putin mai multi bani in contul statului, atunci poate c-ar trebui sa invatam sa ne afirmam bogatia / rangul / pozitia si prin alte metode decat prin clasica aruncare cu bani pe tot ce-i mai scump, luxos, stralucitor si naucitor din orice domeniu. Numa’ zic.

* o vorba a unei foste colege care ne amuza copios

sursa imagine

Categories: aiurea, degeaba

Leave a Reply


Recent posts

Bucuriile lumii inconjuratoare

Posted on May - 11 - 2017

0 Comment

A + B =...

Posted on May - 5 - 2017

0 Comment

Candva. Si acum.

Posted on Apr - 3 - 2017

0 Comment

Tatal si nou-nascutul –...

Posted on Mar - 30 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni