Ati fost colegi de liceu. Va petreceati impreuna timpul la scoala, dupa scoala si in weekenduri. Erati buni prieteni si luati parte la aventuri impreuna aproape intotdeauna. Apoi ati mers la facultati diferite, asa ca ati inceput sa va vedeti mai rar. Insa n-a fost nici o problema in asta, asa ca ati ramas in continuare unul alaturi de celalalt.
Insa atunci cand unul dintre voi s-a angajat, a aparut o ruptura. Unul nu reusea sa-si mai faca timp sa va vedeti la fel de des, iar celalalt nu putea intelege argumentele aduse intalnirilor – programul de la servici, oboseala, ora suplimentare, s.a. La un moment dat, ati ajuns sa lucrati amandoi, iar intalnirile parea a fi de domeniul imposibilului: nici cum nu vi se mai potriveau orele de lucru, iar timpul liber avea fel de fel de metode de a se contracta.
Dupa o vreme, a aparut un partener in viata fiecaruia dintre voi, asa ca ati ajuns sa pastrati legatura mai mult telepatic. Asa ca, intr-o zi, ati decis ca nu mai sunteti prieteni.
Acesta este un scenariu clasic a unei prietenii incepute in fata blocului, pe vremea cand aveati cheia la gat. Ce nu inteleg eu, insa, este aceasta perspectiva asupra lucrurilor: cum adica, atunci cand timpul nu-ti permite sa ai si o viata personala, decizi ca prietenii de o viata nu-ti mai sunt prieteni? Pentru simplul fapt ca nu aveti timp sa va intalniti? Fara sa-ti fi gresit cu nimic?
Nu am asa multi prieteni, insa cei care-mi sunt prieteni cu adevarat nu imi dau papucii pe motiv ca am lucrat ore suplimentare in ultima vreme si n-am avut timp sa ma vad cu ei. Nici daca le zic ca de acum pana la nunta am o ocupatie serioasa si nu mai am cand sa ma vad cu ei nu se supara. Ne mai trimitem un mesaj, un mail, ne lasam cate un offline sau dam un telefon scurt ca sa ne convingem ca suntem bine, sanatosi. Iar atunci cand, Doamne fereste!, se intampla ceva, stiu sigur ca sa-l sun la doi dimineata vine sa ma ajute.
Partea cea mai faina e momentul in care, dupa lupte seculare, reusim sa ne vedem: punem povestile pe “repede inainte” (fast forward, cum ar veni, da-mi place cum suna varianta dintre ghilimele) si ne straduim sa recuperam cat de mult putem din tot ceea ce am pierdut de cand ne-am vazut ultima oara. Si daca credeati ca femeile vorbesc mult, inseamna ca nu ne-ati vazut pe noi inca. Dupa maxim o ora de povesti si recuperarea a 70% din informatiile restante, pe cuvantul meu de nu te simti ca la ora de anatomie: stii exact care nerv de unde pana unde e, cat de elastice iti sunt tendoanele si de cati muschi ai fetei e nevoie ca sa vorbesti, zambesti, razi si / sau plangi – si toate astea din cauza ca incepe sa te doara gura de la atata vorbit, la propriu.
Astea sunt prieteniile adevarate, din punctul meu de vedere. Oamenii astia iti sunt alaturi la necaz si, cel mai important, nu rateaza evenimentele fericite din viata ta, invocand motive tampite. Si pentru ca oricine are cate o zi mai proasta, ei sunt singurii cu care poti vorbi fara sa interpreteze aiurea ceea ce zici si fara sa o ia personal. La fel, ei sunt singurii care se bucura pentru binele tau la fel cum s-ar bucura de propriul lor bine.
Cu oameni de genul asta aveti nevoie sa va inconjurati, pe ei va puteti baza. Ei va pot arata soarele din spatele norilor si va pot ajuta sa va regasiti atunci cand v-ati pierdut in noianul cotidian.
Sau… poate ca gresesc eu si rarirea intalnirilor chiar poate fi un motiv serios pentru a rupe o relatie de prietenie…
sursa imagine
Cand citesti acest articol n-are cum sa nu-ti treaca prin cap cateva nume a prietenilor cu care ai rupt, partial sau integral, legatura. Am cateva nume in minte si stau sa ma gandesc ce s-a-ntamplat si regasesc exact ce ai scris tu la inceputul articolului. Deci, oarecum, ma regasesc in ceea ce ai scris (desi mi-ar fi placut sa nu fie asa) si asta probabil din cauza ca n-am avut niciodata un prieten in adevaratul sens al cuvantului. Norocosi sunt cei care au cu adevarat un prieten.
Pentru ca zici ca n-ai avut niciodata un prieten in adevaratul sens al cuvantului, da-mi voie sa te intreb cum arata un prieten adevarat, din punctul tau de vedere? 🙂
Bine ai venit! 🙂
Un prieten adevarat, din punctul meu de vedere, e acea persoana cu care poti discuta absolut orice, este acea persoana de care nu pastrezi secrete si te cunoaste ca pe el insusi… este acea persoana care este langa tine si la bine si la rau… este acea persoana care atunci cand, in momente de bucurie sau in momente de tristete, te bucuri cand iti apare in fata, uneori iti da si o lacrima de bucurie ca e langa tine… este acea persoana care te linisteste si te insenineaza cand esti deprimat… este acea persoana care iti ofera dragostea (de prieten) neconditionat. Cam asa arata un prieten adevarat din punctul meu de vedere. Sunt sigur ca unii au un astfel de prieten, dar la fel de sigur sunt ca acesti “unii” sunt foarte putini.
Stii ca este o vorba care zice ca rabdarea e intotdeauna rasplatita? No, eu cred ca e mai mult decat o vorba 🙂
Prieteni adevărați avem foarte puțini, și în general ei se selectează singuri, cu timpul îți vor dovedi că nu te merită.
Timpul în zilele noastre nu mai ajunge nimănui. Mereu apare ceva, și uneori ne neglijăm prietenii, dar nu din rea voință. Uneori chiar nu poți să te împarți între părinți, prieteni, job, casă, le faci pe rând!
Doveditul asta ca nu te merita… doare chiar si atunci cand ai oferit mult si n-ai primit nimic in schimb, mai ales daca te atasezi de om…
Ia doar partea frumoasă din acea relație, reține ce ai avut de învățat, și mergi mai departe. Capul sus!
Multumesc! :*
Din pacate notiunea de prieten in ziua de azi s-a modificat foarte mult de pe vremea cand eram cu cheia la gat. Prietenii vechi tind sa fie “prieteni de conjuctura” cu prietenii lor noi (fie din motive de serviciu fie din interese comune de moment) si sa le acorde o mai multa atentie in detrimentul prietenului vechi care “ar trebui sa inteleaga si sa nu se supere” Prietenia ar trebui sa ramana intacta, indiferent de cat de rar sau de des te vezi doar ca din pacate acest aspect este ignorat in cele mai multe cazuri si prietenia se destrama sau efectiv dispare de la sine din lipsa de comunicare.Pacat!
Destramarea asta din cauza lipsei de comunicare, mai ales atunci cand sentimentele, cum ar veni, prietenilor raman la fel, mi se pare nedreapta. Mai ales in cazurile in care, la revedere, lucrurile sunt la fel.
Eu cred ca prietenii adevarati ti-i faci de mic copil, de la o varsta destul de mica. Exista si prietenii facute cand esti deja o persoana responsabila, dar nu cred ca se pot numii prietenii adevarate. Nu mai au doza aia de inocenta, de sinceritate, de incredere fata de acea prietenie facuta de atata vreme incat nici nu-ti mai amintesti cum l-ai cunoscut de fapt. E greu sa-ti faci un prieten plecand din punctul 0 la o varsta la care increderea este cel mai greu lucru de castigat. Dar minuni se mai intampla, iar rabdare exista…
Inseamna ca esti pe drumul cel bun! 😉
Oricum, in ultima vreme am invatat ca lucrurile la care nu te astepti au sanse sa devina mai frumoase decat sperai. La fel si cu prieteniile legate la “maturitate”. 🙂
nici timpul, nici distanta nu ar trebui sa influenteze o relatie de prietenie. si chiar ai dreptate cu revederile si povestile fast forward :)) hihi.
un weekend fain !
Multumesc, la fel! 🙂
sa inteleg ca ati inceput sa faceti lista cu invitatii pentru nunta?:)
Prietenia este rara si mult cosmetizata,exact ca si dragostea care ne este vanduta din copilarie ca trebuie sa fie intr-un anumit fel. Eventual ai multe cunostinte sau colegi de scoala, serviciu – eu am vazut/observat ca cele mai reusite prietenii le leaga barbatii, ei sunt mult mai simpli (nu in sensul rau), ei nu judeca pe toate fetele totul:)
Oho, lista pentru invitatii de nunta am facut-o inainte sa cautam sala, ca sa stim cati suntem si ce capacitate ne trebuie pentru sala 🙂
Da, femeile si analiza firului de par despicat…
ba mai mult decit atit: am si plecat prin tari straine. Tot am ramas prieteni desi evident nu ne mai vedem decit poate de 2x pe an. Rezonanta la alt nivel a ramas!
Ma bucur sa aud asta! 🙂
Bine ai venit!
[…] întîlnindu-se doar ocazional prin parc la plimbare cu plozii. Cine se recunoaște în această prietenie la distanță să ridice mîna sus. Sau […]
[…] prietenii adevarati iti sunt alaturi, indiferent de distanta care va desparte. […]