Stateam zilele trecute si ma gandeam la cat de diferiti suntem si cat de diferit privim lucrurile. Educatia, anturajul, aventurile si intamplarile vietii ne modeleaza si ne imprima anumite valori pe care le consideram mai mult sau mai putin importante.

Daca stai si te uiti la oamenii din jurul tau, inevitabil le pui o eticheta. Student, sarac, corporatist, om de bani gata, afacerist, artist, samd. Ii vezi tristi, fericiti, visatori, posomorati, obositi, epuizati, dezamagiti, ingandurati, naivi.

strangers

Remove hands when no longer strangers 🙂

Ce-ar fi daca te-ai putea opri o clipa din agitatia vietii tale cotidiene si ai putea sa vorbesti un sfert de ora cu celelalte persoane? Ai afla ce studii au, ce hobbyuri ii preocupa, ce li se pare lor greu in viata si cum fac ca sa poata sa treaca peste toate astea. Sau ce au incercat sa faca inainte sa renunte sa mai lupte pentru fericire si o viata implinita. Sigur dupa cele 15  minute de povesti i-ai privi cu alti ochi: admiratie, mila, respect, sila… Dar macar acum stii de ce gandesti asa despre ei.

Poate ai avea surpriza sa afli ca ceea ce tie ti se pare banal pentru unii e un vis pe care nu si l-au putut indeplini sau pe care incearca sa il transforme in realitate. Si poate asa ai aprecia mai mult ceea ce faci, ceea ce esti, viata pe care o ai. Asta ca alternativa la povestea extrem de clasica si simpla (vorba vine simpla, am invatat deja ca lucrurile simple sunt cele mai grele) cu bucuriile care stau in lucruri marunte: opreste-te sa asculti trilul pasarelelor, sa admiri natura, sa zambesti cand iti scartaie zapada sub picioare si cand te vezi dimineata in oglinda, pentru ca mai ai la dispozitie o zi in care sa te bucuri de viata.

Lumea asta e mare si rea, iar starea de normalitate e relativa. Am mai spus-o si inainte si ma incapatanez sa cred in continuare ca normalul meu poate nu e la fel de normal pentru tine, la fel cum normalul tau poate parea anormal pentru mine. Pentru ca nimeni nu detine reteta adevarului suprem!

Dar ar trebui facut ceva ca sa ne capatam pofta de viata, increderea in sine, curajul de a face ceea ce ni se potriveste si de a-i permite celui de langa noi sa faca ceea ce e bun pentru el, nu ceea ce credem noi ca i se potriveste! E prea deprimant sa vezi fete posomorate zi de zi, obiceiuri placute transformate in monotonie si oameni care sufera ca nu pot face ceea ce isi doresc.

ps: Acum imi pare rau ca n-am facut facultatea de psihologie…

sursa imagine

6 Responses so far.

  1. Există oameni şi oameni. Unii vor să vorbească despre problemele lor şi cer ajutor. alţii refuză să accepte că au o problemă.
    Prima dată e bine să ne facem ordine în propriile vieţi, să ne împăcăm cu ceea ce avem şi apoi să ne ocupăm de vieţile celor din jur.
    Puţini vor să ajute, puţini îşi dau interesul.
    Uneori propria viaţă ne ocupă prea mult timp şi ne lasă prea puţin timp pentru cei din jur.

    • Ioana says:

      Nu era vorba de a ne ocupa de vietile celor din jur, ci de a incerca sa ne vedem vietile prin ochii lor si sa intelegem ca suntem mai norocosi / valorosi / importanti decat stim noi, in speranta ca asta ne va face mai fericiti.

  2. MissBodescu says:

    Ce frumos ai scris 🙂
    Mi-a mers la suflet, pe vremea asta mohorata si ploioasa…

  3. cartonic says:

    Normalul meu e cel mai normal. Punct. :))
    Nu, acum pe bune, catalogatul la prima mana e unul din lucrurile care chiar ma deranjeaza(desi poate il mai practic involuntar) si am un caz chiar in familie. Nu stiu, poate o fi si din cauza varstei, daca stai o ora cu ai mei si e televizoru’ deschis poti sa auzi inevitabil: aia-i proasta, aia-i fufa, ala-i magar …ei necunoscandu-i pe nici unul din omuletii respectivi.

Leave a Reply


Recent posts

Cel mai bun cadou...

Posted on Nov - 17 - 2017

0 Comment

Echilibrul copil – tehnologie

Posted on Nov - 12 - 2017

0 Comment

Muzeul Camarilor Romanesti

Posted on Nov - 10 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni