Cand eram copila, lebenita (pepenele verde, lubenita, pepenele rosu) era o chestie aromata, dulce, fenomenal de buna! De cand am crescut, mai cu seama in ultimii ani, n-am mai intalnit o lebenita cu adevarat aromata… Am auzit povestindu-se de ele, cica unii le-au mai intalnit, insa mie nu mi-a fost dat sa mai intalnesc vreouna.

Am auzit tot felul de criterii de identificare a lebenitei dulci: ba’ ca-i mai lunguiata ca forma, ba’ ca trebuie sa fie rosie sau cu coaja subtire, ba’ e ca e bine sa nu aiba multi samburi, ca trebuie sa sune a gol cand o ciocanesti sau cate si mai cate altele…

lube

Anul asta, vanatoarea lebenitei dulci si aromate a inceput sa se rafineze: mergeam sa cumpar de la “bolda” laudata, dade’ dade’ m-a pali si pe mine norocul sa intalnesc una bucata lebenita adevarata. Dar nu, nu am avut noroc. Nici cand mergeam in alte si alte locuri nu am gasit-o. Si cum nu imi place sa o incerc (dintr-o gramada de motive, le insir la cerere, daca e sa fie), am fost mereu dezamagita de aroma pe care o descopeream acasa si am ramas, iar s iar, cu dorinta de a reintalni aroma fenomenala a verii din copilarie…

Anul asta cica a fost prea ploios si cu prea putin soare, ceea ce a dus la lebenite zemoase, dar nu si dulci. Anul trecut a fost prea calduros si cu prea putina ploaie, iar daca n-au apa, n-au cum sa se faca lebenitele dulci… Nu stiu care e exact reteta potrivita, dar jur ca am ajuns sa cred ca nu exista acea lebenita dulce si aromata! A fost asa doar datorita asezonarii cu praf de copilarie… 🙁

sursa imagine

Leave a Reply


Recent posts

Cel mai bun cadou...

Posted on Nov - 17 - 2017

0 Comment

Echilibrul copil – tehnologie

Posted on Nov - 12 - 2017

0 Comment

Muzeul Camarilor Romanesti

Posted on Nov - 10 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni