Acum 10 ani ma angajam ca secretara. Datorita iubirii mele fata de gramatica*, in scurt timp mi s-au alocat si responsabilitati ce tineau de a citi documente de zeci de pagini, cu scopul de a verifica corectitudinea lor (cuvinte scrise incorect, virgule lipsa sau in plus, cuvinte repetate fara rost, greseli gramaticale, etc.). In scurt timp, in ciuda informatiilor condensate prezente in documente, aceasta a devenit activitatea mea preferata: satisfactia de a stii ca, dupa ce a trecut prin mainile tale, documentul respectiv e impecabil, era fenomenala!

Asa ca… Ma intristez de fiecare daca cand am de semnat un contract sau o conventie sau ceva, orice, si gasesc greseli. Rareori gramaticale (dar exista!), deseori typo-uri, litere lipsa, litere in plus sau litere dublate (fara si cu diacritice).

De fiecare data imi vine sa iau pixul rosu si sa subliniez cuvintele, sa adaug virgule, sa reformulez fraze. Si apoi sa ma duc sa ii rog sa imi dea o versiune corecta pe care sa imi pun numele, datele si semnatura.

De fiecare data ma gandesc la directorul care a semnat respectivul contract, la institutia care isi permite sa “umble” cu documente oficiale scrise atat de… prost. Pentru ca nu e asa mare filozofie sa recitesti ce ai scris, sa pui literele in ordinea corecta (chiar daca mintea le stie citi si cand sunt in alta ordine) si sa ai un contract scris corect. — Vorbim de documente oficiale cu buchete de greseli, nu de un typo ratacit.

De fiecare data imi vine sa intrerup colaborarea cu ei, gandindu-ma ca, daca atat de putina importanta dau lucrurilor care ii reprezinta, cata importanta vor da dorintelor mele? Cata incredere pot avea in ei?

Cateodata imi vine sa ma ofer voluntar la a le scrie si corecta eu documentele, numai ca sa nu mai vad atata ignoranta plimbandu-se nestanjenita peste tot… insa gandul imi dispare rapid, ca nici nu am timp si sunt slabe sansele de a mi se permite accesul la alea 3 documente pe care oricum le primesc ca sa le citesc si semnez…

Apoi ma gandesc la cei care nu stiu gramatica (dar nici nu vor sa o invete), la cei care considera gramatica inutila si la cum sunt ei, indirect, incurajati sa ramana la nivelul lor.

*Gandurile si multumirile mele merg catre profesorii pe care i-am avut in generala, pentru ca ei mi-au insuflat dragostea fata de gramatica: domnul profesor Vasile Simoca (Simonca?), profesor de limba si literatura romana + doamna profesoara Mariana … lapsus numele de familie :(, profesor de limba franceza. Intentionez sa revin cu povestea lor.

sursa imagine: Art by Mollycules @buddhadoodles.com