A inceput scoala. Si mi-e si mie dor de inceputul ei.
Mi-e dor sa cumpar caiete, rechizite. Penare si ghiozdane n-am prea cumparat la viata mea. In scoala primara cred ca am avut doua, in generala unul si in liceu un altul, de piele, negru. Pentru mine au fost suficiente patru ghiozdane in 12 ani de scoala (ca in primul an la facultate am mers cu o geanta kaki primita cadou de ziua mea, iar in urmatorii, angajata fiind, mergeam cu un pix si niste foi), asa ma raman socata cand o aud pe o prietena spunandu-mi ca fiica ei, care trece in clasa a 4a, e la al 11-lea da, al unsprezecelea) ghiozdan!
Ieri am adus caramele la servici si am impartit si la colegi. Mi-a trezit amintiri replica unei colege: “E ziua ta?”. Am vrut sa-i raspund ca “Nu inca, mai sunt 2 zile”, dar am zambit doar. Mai stiti cand duceam bomboane sau caramele la colegii de clasa? Ce tare era cand se “trezeau” colegii rand pe rand ca au un sarbatorit in clasa si veneau in jurul tau sa se mai aprovizioneze cu dulciuri. Interesul asta… e acelasi, si-a schimbat doar forma si amploarea.
In concediu, am ajuns intr-o plimbare la un magazin de-asta maaare. Ne-am “spalat ochii” pe acolo, la fel de fel de produse cu preturi mai mult sau mai putin juste. Insa cand am ajuns la raionul de papetarie, a fost ca si cum as fi fost teleportata intr-o alta lume: incep incet, incet sa analizez fiecare tip de carnetel, apoi facand o paralela intre calitate si preturi decid “pe asta trebuie sa-l am”, trec mai departe la pixuri si creioane si ma amuz de formele si imprimeurile lor. Ca si cum n-ar scrie pasta pixului daca n-ar sta Hannah Montana pe el sau, mai nou, eroii din Twilight. Dar nu e cazul sa discutam si de valoarea adaugata produsului din cauza aceasta.

Mi-e dor de scoala. Mi-e dor sa merg 5, 6, 7 ore la scoala si dup-aia sa am o dupa-masa libera si plina de activitati. Mie chiar imi placea sa merg la scoala. Ma bucuram cand se termina vacanta. Chiar daca uneori nu-mi prea placea sa stau sa ascult te miri ce prof cu ideile lui, acum imi aduc aminte cu placere de orele de curs. Pacat ca nu putem avea mintea de acum si varsta de atunci… sau poate ca e mai bine asa, ca altfel am rata peripetiile datorate dozelor de nebunie specifice varstei.

A mai trecut un an…