>Prietenul meu cel mai bun e un elefant. Sau cel putin asta incerc sa fac: sa ma imprietenesc cu acest elefant, care e masiv, dragut, plin de viata, si totodata realist, puternic, hotarat.
Si asta datorita unei povesti cu talc pe care mi-a spus-o o prietena, candva, demult:
Se povesteste ca la un moment dat, la Buddha au venit un grup de discipoli.
– Maestre, aici în sat traiesc o multime de ermiti si intelectuali care se complac într-o continua disputa, unii spunând ca lumea este infinita si eterna, ceilalti ca ea este finita si muritoare; unii spun ca sufletul moare împreuna cu corpul în timp ce ceilalti ca el traieste etern si asa mai departe. Ce poti sa spui Maestre în ceea ce îi priveste?
Privindu-i, Buddha le-a raspuns,
– Cândva demult traia un rege care chemându-si servitorii le-a spus:
– Adunati-va cu totii, servitori credinciosi, apoi mergeti de strângeti la un loc pe toti oamenii nascuti orbi din împaratie, pentru a le arata un elefant.’
– Prea bine, marite rege! au spus servitorii, dupa care fiecare a plecat spre a îndeplini voia regelui lor.
Când toti cei nascuti orbi au fost adunati în locul desemnat de rege, acesta a venit în mijlocul lor si le-a spus,
– Acesta este un elefant
Apoi unui orb i-a prezentat capul elefantului, altui orb i-a prezentat trompa, altuia urechea si asa mai departe, spunându-i fiecaruia ca ceea ce i-a aratat a fost un elefant.
De fiecare data când regele prezenta elefantul unui orb, îl întreba pe acesta,
– Asadar orbule, ai vazut cum arata un elefant? Spune-mi acum, ce fel de lucru este un elefant?
Cei carora li s-a prezentat capul elefantului au spus ca elefantul este ca o oala.
Apoi cei carora li s-a aratat urechea au spus ca elefantul este ca un cos de fructe; cei carora li sa-u aratat coltii de fildes ai elefantului au spus ca elefantul este ca un plug; cei carora li sa-u aratat trunchiul elefantului au spus ca elefantul este ca un grânar; cei carora li sa-u aratat picioarele au spus ca elefantul este ca si coloana care sustine un templu; cei carora li s-a aratat coada au spus ca elefantul este ca o perie.
Apoi toti orbii adunati în acea piata au început sa se îmbrânceasca si sa tipe,
– Asa arata elefantul!
– Ba nu, elefantul nu arata asa!
– Ba da!
– Ba nu!
În curând lucrurile au scapat de sub control si orbii s-au luat la bataie.
Apoi maestrul a încheiat, spunând:
– La fel sunt si acesti predicatori si intelectuali care vorbesc la nivel teoretic de lucruri pe care ei nu le-au vazut… Prin ignoranta lor sunt exact ca orbii din povestea cu împaratul: certareti si deformând realitatea într-un fel sau altul “
Asa ca:
Atunci cand ma cert cu El…
Atunci cand sunt neindreptatita…
Atunci cand simt ca nu mai pot…
Atunci cand imi vine sa urlu…
Atunci cand… orice ar fi, imi amintesc de el, de prietenul meu elefantul, si incerc sa constientizez cele doua parti ale problemei: modul in care ma afecteaza pe mine si cum as putea face ca efectele sa fie cat mai putin negative si cum vede celalalt problema incat reactioneaza asa… In continuarea acestui fapt, vine si intrebarea “oare ce din comportamentul meu ii permite sa aiba aceasta atitudine?”
Daca reusesc sa ma detasez destul de mult de problema, reusesc sa vad elefantul in totalitate si sa inteleg unde si cu ce am gresit. Dar e atat de greu cateodata, incat iti vine sa te inchizi in tine si sa fugi de lume 🙂
