De multe ori am auzit conversatii in contradictoriu care aveau ca subiect starea de normalitate.

Unii spala haine la trei zile, altii isi cumpara mai multe perechi de sosete si bluze ca sa poata spala haine la doua saptamani, cand se umple masina de spalat. Altii spala hainele cand au jumatate de masina plina, pentru ca aceasta are un buton ce le permite sa faca asta.

Unii gatesc si fac curatenie impreuna, altii nu. [Pe tema asta este si un banc dragut: Doua prietene stau la povesti. La un moment dat, una ii zice celeilalte: Sa vezi ce bine a nimerit fiica-mea, tu! Barbatu-so spala, calca, gateste, face de toate. In schimb, fiu-mio, a nimerit foarte rau: nevasta-sa nu face nimic…]

Unii mananca de toate, altii nu mananca ce nu le place / nu le cade bine.

Unii tin la cum arata, pe cand pentru altii conteaza doar sa se simta bine in pielea lor.

Unii se imbraca dupa ultima moda, altii cauta mereu haine cu care sa arate bine, indiferent de cat de invechit e modelul.

Si exemplele pot continua. Din punctul meu de vedere, normalitatea este dictata de educatie, de obiceiurile vazute / invatate acasa, la rude, prieteni. Iar atunci cand doi oameni care au trait in medii diferite (nu e neaparat sa fie vorba si de orase diferite) se intalnesc si nu se pot intelege asupra unor lucruri, ies scantei.

“Dar tie nu ti se pare normal sa…?” “Pai tu nu te gandesti putin? Daca ai gandi, nu ai face asa, ca nu e normal!”

Si nu e neaparat ca cei doi sa fie intr-o relatie, pentru ca astfel de conflicte gasesti si intre prieteni sau intre colegii de la job. Iar toate astea au la baza o lipsa de comunicare (bineinteles!), in principal, a asteptarilor. Daca atunci cand stabilim cu cineva sa facem ceva, poate ar trebui sa ne gandim sa parcurgem si pasii necesari pentru indeplinirea obiectivului. Stiu, obiectiv suna cam oficial, dar pana la urma orice intreprindem o facem datorita unui obiectiv pe care vrem sa il atingem.

Am mai auzit si variante cum ca starea de normalitate este o insumare a tuturor perceptiilor celor implicati, dar atunci cand nu exista comunicare si perceptiile difera, apar conflicte. Iar noua nu ne plac conflictele, asa-i?

sursa imagine