Perdelele fac parte din viata noastra. Lungi, pana in podea, sau scurte, pana sub geam, colorate sau simple, incadrate sau nu de draperii colorate menite sa faca din zi noapte.

Azi l-am vazut pe vecinul de vis-a-vis stand in geam. Nici el n-are perdele*. In prima faza, m-am speriat: mi-au trecut prin minte o gramada de secvente din filme din aceasta categorie (American Beauty, gen), apoi mi-am descretit fruntea amintindu-mi o secventa din Fairy Legal – cand sotul protagonistei merge la usa tipului din blocul vecin sa-l roage sa nu mai iasa dezbracat pe balcon, ca sa poata sta si el in casa cu draperiile trase.

Nu e ca si cum as fi facut striptease in camera mea fara perdele, insa cumva mi-am simtit intimitatea invadata. Asa ca am inceput sa ma gandesc mai serios la ce fel de perdea mi-as dori, intrebandu-ma daca o sa gasesc undeva ceva pe placul meu. Pentru ca nu mai imi plac perdelele: am impresia ca sunt prea impopotonate, ca sunt facute din materiale care se agata si / sau desira la o simpla atingere si a caror calcare este o adevarata corvoada, chiar si pentru cineva caruia ii place sa calce. Pe de alta parte, in ultima vreme am inceput sa cochetez cu ideea de storuri. Sunt mult mai practice, se gasesc intr-o gama variata de culori, reflecta caldura si fac din zi noapte in cateva miscari.

Insa din cate am observat, perdelele sunt ultimul lucru care ti-l iei pentru o casa noua. E o actiune care vine sa confirme transformarea spatiului rece si impersonal de la inceput intr-un camin calduros. Si cum mai avem ceva pana cand va veni vremea sa ne luam perdele, in dupa-masa asta i-am facut cu mana, comunicandu-i subtil ca si eu vad la el in camera, nu doar el la mine. Mi-a raspuns la salutl si a zambit. Pana la urma, suntem vecini 🙂 (Iar eu n-am sa mai imi schimb hainele decat in baie de acum incolo).

* de vreo doua zile doar, ca pana acum avea. Imi face impresia ca-si renoveaza camera, asa ca va trece o vreme pana cand isi va pune perdelele inapoi.

sursa imagine