Intotdeauna mi-au placut copiii, insa inainte sa il am pe al meu, lucrurile erau mai simple. :-)) Nu e totuna sa te joci, ocazional, cu copilul cuiva, dupa care sa te intorci la viata ta, cu a avea un copil 24 de ore din 24, 7 zile pe saptamana si, in plus, sa fie copilul tau = responsabilitatea ta.

Am auzit ca simtul matern e ceva instinctiv, comparatia cu leoaica care isi apara puiul era deja banala, insa nu mi-am inchipuit ce amploare pot sa ia aceste simtaminte. Cum sa va explic? Ti-ai proteja copilul si de vant, sa nu care cumva sa il bata prea tare. Insa ratiunea iti spune sa nu faci asta, pentru ca vrei sa cresti un copil echilibrat care sa faca fata cu brio si cu zambetul pe buze provocarilor vietii, nu o mimoza intr-un glob de sticla tinut in vitrina. Asa ca il expui la vant azi, la viscol maine… in timp ce ii observi reactiile. In general, ramai surprinsa de uimitoarea lor capacitate de adaptare.

Mintea copilului nu e complet dezvoltata, asa ca el se bazeaza pe tine sa ii rezolvi problemele. Iar pentru asta e nevoie de rabdare. Un car de rabdare. Mai multa rabdare decat a fost nevoie sa ai vreodata. El plange, tu disperi – sentimentul de neputinta pe care il simti atunci cand nu poti sau nu stii cum sa iti ajuti copilul e crud, crunt si dur. Si trebuie sa iti fie foarte clar ca tu esti adultul, tu poti sa intelegi ce se intampla si sa ajuti puiul de om sa se simta mai bine. Usor-usor inveti sa diferentiezi plansul de foame de cel de somn, pe cel de durere de cel de frustrare, apoi lucrurile devin mai usoare.

Consider ca intotdeauna copilul plange cu un motiv – foame, somn, disconfort, durere, etc. – si ca regula “ce tie nu-ti place, altuia nu ii face” se aplica de minune (mai ales) in raport cu copilul.

Bineinteles, exista si zile grele. Groaznic de grele. Dar Natura a facut in asa fel incat sa fie bine, chiar si cand e rau: creierul mamelor secreta un hormon cu efect de recompensare a eforturilor, de fiecare data cand aceasta se uita la copil (regula nu se aplica atunci cand acesta plange – vezi mai sus de ce). In plus, foarte des mi-a fost dat sa aud ca “uiti tot greul atunci cand te uiti la copil”, asa ca faptul ca ei sunt atat de “iubibili” ne ajuta pe toti sa facem fata mai bine provocarilor. 😉

Nu inteleg cum poti sa ii faci program unui copil mic, atata timp cat nu poti sa il adormi cand nu ii e somn sau nu poti sa ii dai sa manance daca nu ii e foame sau daca e satul. In plus, se zice ca o jumatate de ora de foame la un copil mic echivaleaza cu o zi pentru un adult…

Rad cu un ochi si plang cu celalalt cand aud sfaturi binevoitoare (!!!) de genul “nu il invata in brate”, “lasa-l sa planga sa isi faca plamani”, “da-i lamaie pentru imunitate”, “da-i tuica pentru a-i calma durerea de dinti”, “laptele de mama se strica / e prea gras / e prea slab / nu e bun” si altele asemenea acestora.

Toate astea sunt lucruri pe care le-am invatat de la copil si datorita lui in cateva luni. Mi-au mai trecut prin fata ochilor multe alte idei, insa nu am rezonat cu toate, asa ca nu le-am retinut si / sau preluat. Nu ma consider specialista in domeniu – decat daca te poti numi bucatar dupa ce doar ai pregatit ingredientele pentru un fel de mancare – insa acestea sunt cateva lucruri pe care mi-ar fi placut sa le stiu acum ceva ani.

In plus, am constatat ca dezavantajul major al maririi comunitatii e ca se pierd regulile nescrise ale ei…

sursa 1, 2