Inainte sa am copii, stiam destul de in detaliu ce, cand, cat si cum vor face acestia. Dupa primul copil, cunostintele mele au scazut la 10%. Dupa al doilea, am invatat sa respir si sa ma bucur de ei asa cum sunt, fara asteptari, fara frustrari. Ceea ce e minunat!

In primul si primul rand, frustrarea e rezultatul diferentei dintre asteptari si realitate. Cu cat facem lucrurile mai de ochii lumii, din mandrie, din ego sau din alte motive de-astea superficiale, cu atat sansele ca realitatea sa fie la ani lumina diferenta e mai mare. Iar frustrarea e direct proportionala cu distanta asta si nu ajuta deloc, pe nimeni.

Nu mai stiu exact contextul in care am aflat ca un parinte intampina dificultati majore de a gestiona (imi vine sa ii pun ghilimele verbului asta, ca suna tare ciudat)

comportamentul copilului propriu exact la varsta la care el, parintele, copil fiind, a primit cea mai putina iubire din partea parintilor sai (sau orice alta forma a unei figuri principale de atasament a copilului). Astfel, in fata unui anumit stimul, pot aparea, din partea parintelui, reactii de genul: “daca eu nu am avut voie sa fac asta cand eram copil, tu de ce ai avea voie sa faci asta?!”. Reactiile astea aduc cu sine o energie negativa, asemanatoare cu cea de razbunare, energie pe care copilul nostru o percepe inainte de a intelege cuvintele noastre, energie la care raspunde fix pe aceeasi tonalitate, pentru ca, nu-i asa, copilul face in primul rand ceea ce vede. Iar toata miscarea asta alambicata, genereaza frustrari pe toate fronturile. Parintii se plang ca nu sunt ascultati de copii, copiii se simt neiubiti si asa incepe sa se fractureze increderea lor in ei insisi, cat si in parinti…

Cu fiecare noua experienta gestionata necorespunzator, bulgarele de zapada creste, iar tensiunea face ca atat copiii cat si parintii sa izbucneasca. Furtunile emotionale nu sunt usor de gestionat de cineva care nu intelege ce simte, indiferent ce varsta ar avea. Sa fii parinte e un job cu norma intreaga (la care se adauga si jobul real, jobul de bucatar, jobul de a fi parintele celuilalt copil, etc.) si e nevoie sa iti asumi tot ceea ce apartine spatiului tau, cu bune si cu rele, pentru a putea sa jonglezi cu toate, fara accidente majore. Cu alte cuvinte:

  • daca uiti sa speli hainele la timp, s-ar putea sa nu ai cu ce merge la birou – nu trebuie sa stii toate secretele unei spalatorii profesionale, ci doar sa citesti instructiunile de pe etichetele hainelor si manualul masinii de spalat;
  • daca nu este mancare in casa, foamea va transforma pe toti – nu trebuie sa fii un chef, ci doar sa stii cateva retete simple cat sa asiguri tie si familiei tale un meniu sanatos si variat;
  • daca nu pui telefonul sa sune, nu doar ca intarzii la birou, ci trebuie sa duci si copilul cu tine, ca poarta gradinitei s-a inchis inainte de a ajunge voi acolo.
  • si exemplele pot continua.

E important sa stii ce simti. Sa intelegi de ce te simti asa, de ce doare, de ce te incanta. E important sa lasi bravarea deopare, ca iti consuma energie aiurea si, oricum, energia ta e limitata. E important sa intelegi ca ce simti tu e despre tine si ca cei din jurul tau nu sunt “recipiente” in care sa iti versi tu nervii si frustrarile. In ton cu toate astea sunt cartile lui Don Miguel Ruiz: “Arta de a iubi” si “Cele patru legaminte”, o abordare mai artistica gasiti si in povestile magice ale Florinei Bumbaru, iar Hand in Hand Parenting vine in sprijinul nostru cu solutii practice si instrumente menite sa transforme luptele de putere dintre parinti si copii intr-un parteneriat bazat pe incredere si respect reciproc.

Si mai practic de atat, in data de 16 iunie, incepand cu ora 10, va avea loc o conferinta despre cum arata ascultarea in realitate – Furtunile emotionale la copii si parinti. Alaturi de Otilia Mantelers, Leader Hand in Hand Parenting in Romania, va vorbi si Ravid Aisenman Abramsohn – Leader Regional Hand in Hand Parenting Europa. Publicul va experimenta profunzimea ascultarii, asa cum arata ea in realitate in relatia parinte-copil, si va putea pune intrebari. Vor exemplifica concret cum pot actiona parintii.

De mentionat: ascultarea, ca instrument descris de Hand in Hand Parenting, nu e nici monolog, nici un dialog oarecare. Principala caracteristica a ascultarii, si ceea ce o face sa fie atat de speciala si de eficienta, este posibilitatea de a vorbi cu cineva despre sentimentele noastre (mai ales cele negative, pe care am invatat sa le reprimam) fara a fi judecati in vreun fel. Ajungem, astfel, sa intelegem de ce reactionam atat de efervescent cand ne sunt apasate anumite butoane, iar asta aduce dupa sine eliberarea tensiunii si posibilitatea de a aborda intr-un alt fel, mai bland si mai plin de iubire, orice situatie.

Ce vei invata?

  • Cum să iti asculti copilul de-adevaratelea, chiar si atunci cand el nu iti povesteste despre viata lui
  • Neurostiinta din spatele jocului, a timpului special si a plansului
  • Cum sa folosesti timpul special in relatia cu copilul tau
  • Cum sa primesti plansul si crizele de furie ale copilului
  • Beneficiile ascultarii pentru tine, ca parinte
  • Cum sa primesti ascultare si sa asculti un alt parinte (parteneriatele de ascultare)
  • Cum sa introduci grija fată de tine în viata ta

Gasesti mai multe informatii despre conferinta aici. Evenimentul pe Facebook este aici. Profitati de ultimele zile cu reduceri importante de pret: 50% pentru biletele in sala si 40% pentru vizionarea online (atat live cat si inregistrat).

Si iubiti-va mult! Atat voi pe voi insiva, cat si pe copiii vostri! Pentru ca i-ati facut din dragoste, pentru ca sunt lumina ochilor vostri, pentru ca va doriti ce e mai bun pentru ei si pentru ca e in puterea voastra sa ii invatati sa iubeasca si sa se iubeasca!

ps: Principiul KISS se aplica si aici! 😉 Want happier, calmer kids? Simplify their world!

sursa imagini 1, 2, 3, 4

Categories: cu si despre copii

Leave a Reply


Recent posts

Dor?

Posted on Sep - 4 - 2023

0 Comment

Lebenita copilariei

Posted on Jun - 24 - 2020

1 Comment

Cluj: Fathers | Conferinta...

Posted on Feb - 21 - 2020

0 Comment

Calm: resurse pentru o...

Posted on Oct - 30 - 2019

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.