Este o vorba din popor care zice ca atunci cand mai multe persoane iti spun ca esti beat, te duci sa te culci. Ma aflu intr-o asemenea situatie, doar ca betia mea se numeste subestimare. Cred ca e momentul sa pun piciorul in prag si sa vad cum ajung sa modific asta. De preferat ar fi sa nu trec dintr-o extrema in alta, desi, cunoscandu-ma, as zice ca mai degraba raman la subestimare decat sa ajung la cealalta limita.
In fine. Caut idei de tratat inclinatia spre subestimare. Altele decat cele din cartea lui Martin Page, “M-am hotarat sa devin prost“, de preferat.. 😛
ps: Cu cat stau mai mult sa ma gandesc la “boala” asta a mea, cu atat mai mult cred ca este un efect al lipsei de rabdare necesara pentru parcurgerea tuturor pasilor: cateodata imi vine sa sar peste etape! Etapele mi se par plictisitoare si fara sens… Stiti ce zic? (Hai nu ma lasati singura in oala cu nedumerire, ca sunt convinsa ca ati batut si voi drumul asta!)
sursa imagine
ajuta http://personalitatealfa.com/blog/sa-nu-te-mai-aud-vreodata-ca-nu-ai-incredere-in-tine?
In momentul de fata, increderea in mine si subestimarea mi se par doua lucruri diferite. Pentru ca stiu ca pot mai mult, atunci cand vad rezultatul final, sunt dezamagita.
Dar articolul e misto. Mersi!
Pai de ce sa te subestimezi, sunt destui care ma estimeaza mai mult sau mai putin la obiect si nu reusesc sa ascunda nici nemultumirea nici satisfactia in priviri. E deajuns sa percep reactia lor si sa ma corectez din mers. Asa ca sincer in ceea ce ma priveste nu am timp sa ma subestimez si nici rabadare sa citesc cartea mentionata asa ca “sari cu incredere toate etapele” ca nu ai nimic de pierdut.
Merita lecturata cartea! Promit ca vei rade copios!