De multe ori am auzit conversatii in contradictoriu care aveau ca subiect starea de normalitate.

Unii spala haine la trei zile, altii isi cumpara mai multe perechi de sosete si bluze ca sa poata spala haine la doua saptamani, cand se umple masina de spalat. Altii spala hainele cand au jumatate de masina plina, pentru ca aceasta are un buton ce le permite sa faca asta.

Unii gatesc si fac curatenie impreuna, altii nu. [Pe tema asta este si un banc dragut: Doua prietene stau la povesti. La un moment dat, una ii zice celeilalte: Sa vezi ce bine a nimerit fiica-mea, tu! Barbatu-so spala, calca, gateste, face de toate. In schimb, fiu-mio, a nimerit foarte rau: nevasta-sa nu face nimic…]

Unii mananca de toate, altii nu mananca ce nu le place / nu le cade bine.

Unii tin la cum arata, pe cand pentru altii conteaza doar sa se simta bine in pielea lor.

Unii se imbraca dupa ultima moda, altii cauta mereu haine cu care sa arate bine, indiferent de cat de invechit e modelul.

Si exemplele pot continua. Din punctul meu de vedere, normalitatea este dictata de educatie, de obiceiurile vazute / invatate acasa, la rude, prieteni. Iar atunci cand doi oameni care au trait in medii diferite (nu e neaparat sa fie vorba si de orase diferite) se intalnesc si nu se pot intelege asupra unor lucruri, ies scantei.

“Dar tie nu ti se pare normal sa…?” “Pai tu nu te gandesti putin? Daca ai gandi, nu ai face asa, ca nu e normal!”

Si nu e neaparat ca cei doi sa fie intr-o relatie, pentru ca astfel de conflicte gasesti si intre prieteni sau intre colegii de la job. Iar toate astea au la baza o lipsa de comunicare (bineinteles!), in principal, a asteptarilor. Daca atunci cand stabilim cu cineva sa facem ceva, poate ar trebui sa ne gandim sa parcurgem si pasii necesari pentru indeplinirea obiectivului. Stiu, obiectiv suna cam oficial, dar pana la urma orice intreprindem o facem datorita unui obiectiv pe care vrem sa il atingem.

Am mai auzit si variante cum ca starea de normalitate este o insumare a tuturor perceptiilor celor implicati, dar atunci cand nu exista comunicare si perceptiile difera, apar conflicte. Iar noua nu ne plac conflictele, asa-i?

sursa imagine

8 Responses so far.

  1. Normal este ceea ce ne face nouă bine! Aşa cum la frumos este ceea ce ne place la fiecare în parte. aşa e şi cu normalitatea. Important e să se găseasca calea de mijloc, fiecare să facă compromisuri, dar mereu cu zâmbetul pe buze, aşa se rezolvă toate!

    • Ioana says:

      Zambete, comunicare, compromisuri – reteta nici nu e asa grea in teorie 🙂 Din pacate, la pusul in practica ne picam examenul…

  2. Roscata says:

    Ai omis sa spui ca atunci cand un cuplu se muta impreuna isi formeaza impreuna o normalitate, imbinand de la fiecare cate ceva.

  3. nilatac says:

    Bancul e chiar foarte potrivit!

  4. Not one of the others says:

    Normalitatea va ramane “normala” atata timp cat vor mai exista ospicii pline cu “anormali”. Poate in lumea lor, noi suntem nebunii ce nu vad dincolo de 4 pereti invizibili, creati de propria normalitate. Astfel ma intreb…cum depasim limitele normalitatii? Comunicare? Intelegere? Toleranta? Hm…parerea mea personala este ca cel mai important factor in ciocnirea dintre doua “lumi” este toleranta, fara ea…degeaba avem orice altceva pentru ca nu vom avea decat comunicare prin cuvinte ce nu reusesc sa patrunda dincolo si intelegere falsa pana la urmatorul conflict…
    A fi tolerant in egala masura atunci cand vine vorba despre orice subiect dezbatut…e cheia ce deschide o lume cu adevarat frumoasa. 🙂

Leave a Reply


Recent posts

Cel mai bun cadou...

Posted on Nov - 17 - 2017

0 Comment

Echilibrul copil – tehnologie

Posted on Nov - 12 - 2017

0 Comment

Muzeul Camarilor Romanesti

Posted on Nov - 10 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni