>
Voltaj – Dematurizarea
Jucam şotron, de-a v-aţi ascunselea, raţele şi vânătorii, cărti (şeptică, chems şi multe altele uitate), fotbal, baschet, badminton şi tenis, câte-odata ping-pong, “la foc, la foc, să vinăăă…”, “1,2,3 la perete STOP!” şi radeam de cuplurile ce se plimbau prin parc, minunându-ne de săruturi, îmbrăţişări şi atingeri, şi ne juram că noua nu o sa ne placă niciodată băieţii şi că o să rămânem mereu prietene, o sa mergem la aceleaşi şcoli şi facultăţi şi vom fi colege de servici…
Ştiam că ne-a adus barza sau că mami a mâncat mult, mult pâna i-a crescut burta, şi bebele şi-a ales mamica în funcţie de ce bunătăţi mâncase, a intrat în burtică, la fel cum treceau eroii din desene animate prin pereţi, a mâncat tot de acolo şi pe urmă a ieşit afară drept în braţele lui mami şi tati. Am aflat prima dată de sex în clasa a 7-a, la anatomie, şi eram ruşinaţi şi ne minunam. Nu îndrăzneam să întrebăm detalii.
Salutam oamenii în vârsta ascunzându-ne în spatele mamei şi strangându-o straşnic de picior, mulţumeam de fiecare dată când cineva ne oferea ceva, ca să nu ne facem de rusine parinţii. De-abia prin clasa a 7-a sau a 8-a începeam să ne permitem să comentăm în faţa părinţilor sau să vorbim urât, însă palma primită răsplată ne dezvaţa repede. Violenţa asupra copilului? Poate. Dar nefiind exagerata, ci meritată, ne învaţa să fim respectoşi şi ne era frică să repetăm boacana.
Ni se punea cheia in gât când mergeam la şcoală sau la joacă şi ni se spunea la ce oră trebuie să fim înapoi acasă. Ora era mereu o problemă: “Mama, mă mai laşi să stau 10 minute? Te rooggg, că nu mi-e foame”.
Petrecerile aniversare erau acasă, cu muzică, suc şi dulciuri, ne zbenguiam şi ne împingeam, ne certam, mai plângeam, ne împacam, şi ne îndopam cu bunătăţile interzise de obicei. Ajungeam acasă frânţi de oboseala şi luam direct somn, după ce ne chinuiam să ne spălam pe dinţi.
Generaţiile de azi consideră această copilarie absurdă, seacă sau cine ştie cum altfel. Fără sex, alcool şi alte chestii petrecerea e groznică, învaţatul e pe ultimul loc, profii sunt nişte mari idioţi care nu vor sa-ţi înţeleagă priorităţile, buricele goale, sânii pe-afară, pumnul şi înjurăturile fac diferenţa între un tocilar şi un copil “k-lumea”. Mie mi se pare că se cam grăbesc…
Nu regret că nu am avut un 286 care să-mi capteze atenţia şi să-mi manânce copilaria, nu regret că mi-am julit genunchii, coatele, palmele şi bărbia, că mi-am murdărit sau rupt hainele şi am fost certată pentru asta: “de ce nu eşti grijulie?”. Nu regret că am avut doar un amărât de un BMX roşu pe care l-am plimbat de numa’numa’, l-am zgâriat şi i-am spart un cauciuc.
Regret însa că la un moment dat, copilul meu va fi absorbit de graba aceasta spre maturizare, fără să înţeleagă sfatul repetat de ‘enşpe mii de ori de părinţi “nu te grăbi să creşti mare, că o să-ţi pară rău şi nu te mai poţi întoarce”…
Nuuu, eu vreau sa cresc mare! Până la urmă, ce ştiu părinţii ăştia de mă tot strezează atâta?
>omul nu e niciodata multumit de ceea ce are. Blondele naturale se vopsesc brunete, satenele se oxigeneaza. Cretele isi intind parul cu placa si altele isi fac permanent…
iar copiii vor sa creasca mari. Mereu e asa.
Si adultii vor sa fie copii. (Unii sunt si fara sa-si dea seama 😉