>

Odată cu 1 martie, nu a venit numai primăvara, ci şi zilele babelor şi zilele moşilor.
Tradiţia spune că aşa cum va fi ziua aleasă, aşa îţi va merge tot anul sau că persoana în cauză va avea un suflet bland / o inimă rece, neagră şi îngheţată. În ceea ce priveşte modalitatea de a-ţi alege baba, ai cel putin 2 variante: fie alegi o zi la întamplare din intervalul 1-9 martie, fie faci suma cifrelor corespunzătoare zilei în care te-ai născut, până când ajungi la o cifră, şi ziua aceea e baba ta. Cu alesul moşilor povestea e puţin mai complicată, pentru că unii zic că ei sunt din 10 până în 17 martie, alţii zic că sunt din 10 pana în 25 martie, însa metoda de a-i alege este cam aceeaşi.

Legenda povesteşte ca Baba Dochia a avut un fiu, pe numele său Dragobete [sau poate că în zilele noastre se auto-intitulează Valentin :-p] care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei. Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Iisus i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit să ducă la bun sfârşit această sarcină grea, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine, soacra sa, din contră, auzind povestea fetei aceasta a acuzat-o că Marţişor (aşa îi spunea fata, deoarece nu-l recunoscuse pe Iisus) era iubitul ei. După aceasta întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă că primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Marţişor să aibă floarea? Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele doisprezece cojoace pe care le purta [fie pentru ca era prea cald, fie pentru ca ploua si i se udau cojoacele], până a rămas fără nici unul. Dar vremea s-a schimbat. Pe cât de frumos fusese la începutul zilei, pe atât de urât se făcuse acum. Ningea şi totul începuse să îngheţe. Ramasă în cămaşă pe când a venit gerul, Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se în stană de piatră.

Mie una îmi place obiceiul ăsta cu alesul babei şi a moşului, si cel de a lega snurul de crenguţa unui copac. Se zice că e bine să-ţi pui o dorinţă, care se va îndeplini îndată… Şi, dacă stau bine să mă gândesc, până acum, mi s-au cam îndeplinit dorinţele ;-).
Dacă va alegeţi o babă sau un moş, spuneţi-mi şi mie cum v-a fost ziua. Oricum, vă doresc o primăvară frumoasă, plină de bucurii şi împliniri!

sursa legendei

Categories: copii, legenda

4 Responses so far.

  1. Anonymous says:

    >Hey ce frumos ai scris povestioara,interesant :* ,mi-am ales Baba pe 2 ,o sa te anunt si cu dorinta,sper sa functioneze 😀

  2. Ioana says:

    >Multumesc!
    Si eu sper sa ti se indeplineasca dorinta!

  3. Anonymous says:

    >jhjhjh

  4. Anonymous says:

    >plictisitor!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Leave a Reply


Recent posts

Dor?

Posted on Sep - 4 - 2023

0 Comment

Lebenita copilariei

Posted on Jun - 24 - 2020

1 Comment

Cluj: Fathers | Conferinta...

Posted on Feb - 21 - 2020

0 Comment

Calm: resurse pentru o...

Posted on Oct - 30 - 2019

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.