Am fost copila pe vremea in care ciocolata era greu de obtinut (in sensul in care nu se prea gasea de cumparat). La fel si bananele sau alte chestii de-astea mai bune si faine. Asa se face ca, atunci cand primeam o tableta de ciocolata, de cele mai multe ori era fie rupta, fie avea ambalajul afectat.
Iar pentru ca eu am dat semne din frageda pruncie ca sunt o perfectionista, aveam un adevarat ritual de dezambalare a ciocolatii: luam o furculita si cu coada ei desfaceam incet, incet ambalajul, urmarind cu mare atentie sa nu se rupa. Asa-i ca n-are sens sa va zic ca ambalajul rupt sau tableta de ciocolata care nu era intacta erau surse de suparare?
… cativa ani mai tarziu…
Imi cumpar o inghetata Panda de la Napolact. Si pentru ca inghetatele astea, nefiind imbracate in ciocolata, iau usor forme noi daca apuca sa se topeasca, rareori gasesti un ursulet dintr-ala care sa nu arate ca si cum ar fi luat parte la o bataie serioasa in frigiderul de inghetata.
In spatele meu, in magazin, era o mamica cu un baietel. A primit si el o inghetata Panda. A desfacut-o rapid, s-a uitat lung la ursulet si a zis “Mami, ursuletul asta ce a facut de a primit bataie? Uita-te ca a ramas fara o ureche, saracul…”
Categories: amintiri, amuzant, asa-s copiii
>Eu nu am trait in acele vremuri si nu pot sa zic imi pare rau pentru ca atunci ca si viata la fel cu bune si rele, cu ciocolate sau inghetate.
>N-ai pierdut nimic, stai linistita! 🙂
Bine ai venit in vizita, te mai astept!
>Eu tin minte ciocolata aia vrac, mare. Imi dadea mama bani sa imi iau un patrat de ciocolata si il radeam cu dintii, usor, ca sa dureze mai mult 😉
>Amintirile astea din copilarie sunt tare frumoase! 🙂