Scumpii si dragii mei colegi de la birou s-au gandit sa se distreze pe seama mea. Drept urmare, pentru ca intr-o seara, dupa ce am plecat eu de la birou, au primit doi soricei de jucarie (asemanatori cu cel din imagine), au pus la cale un plan de bataie.

S-au tot agitat ei o vreme cautand cele mai bune locuri din / de pe / de langa / de sub biroul meu, astfel incat eu sa ma speriu cand vad soriceii dar sa nu ma prind ca sunt de jucarie. Buuun.

A doua zi dimineata, ajung eu la birou linistita, imi fac scumpa mea cafea cu ciocolata si ma apuc de treaba. Si asa a trecut o vreme pana cand au venit si colegii. La un moment dat, unul dintre ei se apropie de birou meu si calca soricelul pe coada, dupa care il scoate de sub birou. El astepta reactia mea, eu ma uit la soricel si incep sa rad. Apoi imi arata ca mai aveam un soricel sub birou. “Si chiar nu i-ai vazut? Nu te-ai speriat de ei?” Nu, nu am cum sa ma speriu de ceva ce nu vad si nu prea obisnuiesc sa ma uit sub birou, mai ales in locurile in care erau pozitionati soriceii.

I-am dezamagit. Nu mai era nimic amuzant in poanta lor. Si pentru ca speranta moare ultima, au cautat o noua victima pe care sa o sperie cu soricelul. N-au gasit…

sursa imagine