Acum mai bine de 3 ani jumatate, dupa ce o perioada de timp am adunat bani, mi-am cumparat un telefon. Il chema Samsung u600i Light Purple. Nu era el ultimul racnet, dar era mov, subtire, destept si pe placul meu. As putea zice chiar ca a fost dragoste la prima vedere! A, si era primul bun de valoare serioasa achizitionat din banii mei!

Am trecut prin multe impreuna, am fost in multe locuri si mi-a fost alaturi cand am aflat vesti bune si vesti rele. Mi-a adus aproape prieteni si mi-a alungat singuratatea. In ultima vreme, a invatat lucruri noi, astfel incat ma dadeam si pe net alaturi de el. Doar ca… ieri a cedat. Daca pe la pranz se incapatana sa reactioneze la atingeri (cele mai importante butoane ale lui, patru la numar, nu sunt de-alea clasice ce se apasa), pe seara nu mai mergeau deloc. Asa ca… s-a dus! Au ramas in el amintiri frumoase, pe care nu stiu daca le pot recupera…

N-am fost niciodata pusa in ipostaza de a-mi cumpara un alt telefon pentru ca vechiul telefon era inutilizabil. Pana acum, il schimbam atunci cand ma prindeam ca nu mai poate sa o duca mult sau cand primeam altul. Dar asta n-a dat nici un semn, pana cand n-a mai functionat deloc, asa ca n-am apucat sa reactionez, sa ma obisnuiesc cu ideea ca trebuie sa-mi caut altul sau sa-mi salvez amintirile din el.

In alta ordine de idei, va sugerez ca, o vreme, sa ma contactati prin metode alternative. Iar pana una alta, eu imi voi aminti cum era pe vremuri, cand nu aveam net la purtator iar telefonul cu disc din camera era inrosit de povesti.

O zi faina!

ps: cum era povestea aia cu “nu te atasa de chestiile materiale”? uf, ca nu ma invat minte…

sursa imagine

12 Responses so far.

  1. Roscata says:

    Si, pe ce ai pus ochii?

    • Ioana says:

      De dimineata nu stiam sa-ti raspund la intrebare. Acum insa, pot sa-ti zic ca oscilez intre un Nokia C3 si un E5.

  2. Jteph says:

    Eu abia aștept să-mi schimb iar telefonul. Mă plictisesc repede.

  3. După ce îţi vei lua telefon nou, vei scrie un articol “Cum am supravieţuit fără telefon?”

  4. C.L.M. says:

    ah si eu am samsung u600:D:) Sper sa nu se strice ca nush ce ma fac fara el:-s asa m-am obisnuit cu el:-s 😀

    • Ioana says:

      Sincer, oricat de depasit era, nu as fi renuntat la el. Dar se pare ca nu a fost asa cum am vrut eu, asa ca… l-am schimbat cu un altul. Sper sa am mai mult noroc acuma 🙂

  5. Blue Kris says:

    Fu un moment trist pentru tine, dar amiteste-ti ca nu ai fost singura cand si-o dat duhul.

    Noul telefon iti va aduce aproape noi prieteni si-ti va transmite numai vesti bune.

    Asa ca 🙂

  6. […] stiu daca aveam sau nu numarul tau in agenda telefonului meu. Unul dintre cele mai neplacute momente de zi cu zi este datorat faptului ca nu poti da de cineva […]

  7. […] vreo luna si un pic va povesteam eu ca m-a parasit. Fara sa ma anunte, fara sa ma pregateasca sufleteste pentru ce avea sa vina, s-a stins. Asa ca, ii […]

Leave a Reply to Jteph


Recent posts

Dor?

Posted on Sep - 4 - 2023

0 Comment

Lebenita copilariei

Posted on Jun - 24 - 2020

1 Comment

Cluj: Fathers | Conferinta...

Posted on Feb - 21 - 2020

0 Comment

Calm: resurse pentru o...

Posted on Oct - 30 - 2019

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.