Acum 9 ani era ultima zi de scoala, pica intr-o vineri. Nu s-au tinut orele, asa ca am mers la scoala doar ca sa facem act de prezenta si sa ne uram “Sarbatori fericite!”.

Era zapada deja, de vreo doua saptamani, iar noi aproape in fiecare seara ne plimbam prin parc, povesteam, radeam si ne tineam de mana. De fapt, el imi tinea mana in buzunnarul gecii lui ca sa nu-mi fie frig. Dupa cateva ore de plimbare si povesti, m-a adus inapoi acasa. Statea in fata scarii si ne cautam scuze si povesti pentru a o mai lungi. Nu voiam sa mergem acasa inca. Dupa un moment de tacere in care ne cautam cuvinte si alte povesti, am prins aripi: m-a sarutat. Pe vremea aia, inca se mai cereau prieteniile si saruturile se furau.

Asa a inceput povestea noastra, la trei luni dupa ce ne-am cunoscut, am povestit si ne-am obisnuit sa ne plimbam prin parcuri, in seri tinere vegheate de clar de luna si acompaniate de scartaitul zapezii.

sursa 1, 2