Cand eram in liceu, la inceput de an scolar, venea secretara in clasa cu abonamente la Teatru. Contra unei sume modice, primeai un carnetel cu bilete la Teatru. Multe bilete, si mai ales ieftine – era undeva in jur la 2 lei biletul pentru o piesa de teatru, iar la cele extra-mega scumpe primeai o reducere considerabila.

Si uite asa ne-am luat noi doi de manuta si am mers vreo 3 ani la teatru. Am vazut o gramada de piese, iar pe unele le-am vazut si a doua ora pentru ca se schimbasera actorii si eram curiosi de modul in care intra in pielea personajului si daca reusesc sa faca o treaba mai buna decat cei pe care i-am vazut jucand prima data. Iar “Logodnicele aterizeaza la Paris” l-am vazut chiar de trei ori si Florin Piersic era in distributie de fiecare data.

Am testat toate locurile din teatru pana cand ne-am decis unde ne place sa stam: la mansarda erai prea departe de scena si actorii semanau cu niste pitici, daca stateai in sala si nu erai in primele cinci randuri nici nu avea sens sa te chinui, ca oricum ai fi stat faceai scurta la gat si ardeai o gramada de calorii miscandu-te de colo-colo in incercarea de a vedea ceva pe scena. Asa ca ne-am invatat noi sa stam intr-o loja laterala de unde totul era minunat: vedeai foarte bine actorii, aveai loc sa te misti si era liniste, pentru ca nu se auzeau comentariile celor din lojele vecine.

Una din piesele la care am fost se numeste “Take, Ianke si Cadir” si o vazusem inainte la televizor. Asadar, a fost ca si cum am vazut filmul prima data si pe urma am fost sa vad piesa de teatru. Sau, privind lucrurile altfel, sa vezi o piesa de teatru la televizor e ca si cum ai vedea un film facut dupa o carte: intotdeauna dezamagit stiind cat de buna era cartea si cate chestii s-au omis atunci cand aceasta a devenit film. Probabil ca ma veti contrazice zicandu-mi ca piesa de teatru e aceeasi si la televizor si pe scena, dar dati-mi voie sa va spun ca diferenta o face atmosfera din public. Atunci cand este o scena cu suspans, toata sala isi tine respiratia. Atunci cand e un moment comic, toti chicotesc sau rad de-a binelea, fortand actorii sa faca o pauza pentru a se linisti lumea ca sa auda replicile in continuare. Iar atunci cand personajele negative sunt pe care de a-si pune in aplicare planul malefic, parca toti cei din sala se pregatesc sa sara sa-l opreasca sau sa-l stranga de gat pe raufacator.

Aceasta comunicare dintre actor si public se simte si, dati-mi voie sa zic, senzatia e minunata, mai ales pentru actorul de pe scena caruia publicul ii confirma ca si-a interpretat bine rolul si a transmis mesajul corect.

In alta ordine de idei, in zilele noastre nu mai exista decat o singura conditie atunci cand vine vorba de tinuta purtata la teatru: bun simt. Mai ales atunci cand vine vorba de elevi, studenti si tineri, in general, satisfactia e sa-i vezi venind la teatru, nu neaparat sa-i vezi pusi la patru ace atunci cand o fac. Bineinteles, tinerii au un farmec aparte atunci cand ofera importanta cuvenita actorilor si teatrului si se imbraca corespunzator, dar in zilele noastre se face un compromis la acest capitol, de dragul de a-i convinge sa faca act de prezenta.

Si, serios, nu pot sa inteleg de ce nu merge lumea la teatru, mai ales pentru ca spectacolele au preturi modice si deconectarea de stresul cotidian e garantata. Uite, de exemplu, la Teatrul Masca din Bucuresti, poti sa-ti rezervi bilete si printr-un email, ca sa nu mai vorbim de telefon! Cinste lor ca s-au adaptat vremurilor si si-au facut pana si pagina de Facebook 🙂

Sau… sa inteleg ca a murit teatrul in secolul XXI? Nu vreau sa cred asta, e prea frumos la teatru ca sa fie adevarat…

Asa ca, va rog, fiti amabili si spuneti-mi:

1. De ce (nu) mergeti la teatru?
2. Considerati ca a murit teatrul in secolul XXI?
3. Cum credeti ca influenteaza arta teatrala “meseria” unui om de social media si daca isi gaseste teatrul loc printre iPaduri si telefoane?

O seara faina!

Aceasta postare participa la campania Blogal Initiative de promovare pe bloguri a spectacolelor Teatrului Masca, dar si a mersului la teatru ca activitate culturala.

ps: pentru cei interesati, si Teatrul National din Cluj s-a modernizat: pagina lor de facebook e aici si contul de twitter aici 🙂

sursa imagine