Stim deja ca limba romana incepe sa devina un mutant hidos, mai ales atunci cand vine vorba de scris.

“Cate i-uri trebuie sa pun la cuvantul asta?” “Unde se pun cratimele?” Prescurtarile standard ale cuvintelor se transforma in adevarate puzzeluri mentale…

Presupunand ca e greu sa-ti explic cand pui un i, cand pui doi si, pentru tine, sigur nici nu mai conteaza cand sunt trei de i, o sa ma rezum la a doua tema: “cratime-le”*. Ai auzit tu candva (in vis probabil, ca sa mergi la scoala n-ai timp) ca exista niste minusuri imprumutate de la matematica si care despart, dupa un criteriu logic in teorie, literele intre ele. Stii ca exista sau si s-au, va si v-a, sa si s-a si multe alte asemenea exemple, insa nu stii niciodata cand trebuie pusa cratima, asa ca tu, cu logica ta impecabila, pui cratime peste tot!

Si acum da-mi voie sa ma scandalizez: daca tu pui cratime peste tot, o sa-mi ia o fractiune de secunda sa ma prind ca habar n-ai care-i treaba cu ele. Nu ca ar fi mai corect sa nu le pui deloc, dar sa zicem ca sansele ca tu sa ai nevoie de cratima sunt mult mai mici decat cele de a nu avea nevoie de ea. Si, ca o scuza suplimentara pentru momentele in care tu scrii la calculator, sa zicem ca o sa ma gandesc prima data ca scriai atat de repede incat n-ai reusit sa apesi tasta de tot si cratima nu si-a facut simtita prezenta, si de-abia pe urma la faptul ca nu stii care-i treaba cu ea.

In alta ordine de idei, mie imi place sa ma plimb si pe aici, ocazional.

Va doresc o zi frumoasa, cu cratime plasate corespunzator in spatiu! 😛

* greseala intentionata

sursa imagine