Constientizezi ca isi va face loc neinvitata in viata ta la un moment dat.
Initial iti trimite cate o carte postala, menita sa-ti aduca aminte de vizita ei. Iar cartile astea postale contin o bucatica din ea, care se transmite printr-o simpla atingere a lor.
Apoi incepe sa te sune spunandu-ti ca si-a luat bilet de tren, ca-si face cumparaturi pentru drum, ca-si face bagajul, ca pleaca de acasa, ca se urca in tren, ca e in nu stiu care statie de pe drum si asa mai departe. Iar tu tresari la fiecare apel al ei si ai parte de inca o portie de panica, sacadata, asa, dar deloc de neglijat.
Te bucuri cand, pe traseu, trenul se afla intr-o zona fara semnal si poti respira putin linistit, ajungand chiar in faza in care uiti de vizita ei si poti sa te ocupi de altele, sa zambesti, sa te bucuri de viata si alte cele. Insa nimic nu tine prea mult, pentru ca zona fara semnal se termina si apelurile revin…
E, cumva, un echivalent al povestii “pana ajungi in Rai te mananca Sfintii”, pentru ca ai parte de portii de panica de dimensiuni variabile, greu de cuantificat, insa menite sa-ti taie respiratia cu siguranta!
Nici cel mai bun serial nu-ti readuce linistea, nici somnul nu mai e ce a fost, mancarea e inconsistenta si fara gust, cafelele curg pe gat in jos una dupa alta, iar orele zilei curg in nestire, aliniate unei noi ordini mondiale, de care tu n-ai aflat inca.
Pofte, toane, dispozitii alternate de indispozitii, lipsa de concentrare si o mare, mare stare de agitatie.
De ce trebuie sa-mi pese? De ce trebuie sa pun suflet in tot si sa sufar atunci cand lucrurile iau o turnura neasteptata? Pentru ca viata nu e intotdeauna roz, pentru ca afara e mai mult innorat decat soare si pentru ca acele ceasului alearga ca bezmeticele dupa magnetul care se invarte in jurul lui…
Lunea nu creste iarba, martea cele 21 de ceasuri bune sunt de neidentificat, miercurea e fara cuvinte, joia e plina de vesti de tot felul, vinerea e ziua in care ai cea mai mare nevoie de somn, sambata se termina inainte de a incepe si duminica constati ca busola ta s-a stricat si nu mai stii incotro…
sursa imagine
Cu zâmbetul pe buze, trage-i o palmă la panica asta care nu îți dă pace! Fiecare zi e doar o nouă zi, mai frumoasă decât cea de ieri!
Uf, zambetul! Am uitat zambetul! 🙁
Cam așa arată 😀 ! hai, hai!
Ia-ma incet 😀
“Me understands”!!! Just remember…nothing lasts forever…there for…not even the bad moments do!
Crezi? 😀
Vara se face simtita in aceeasi masura prin muste si tantari, ca si prin trandafiri si nopti instelate.
Scurt si cuprinzator! Multumesc! 🙂