Indiferent cat de lunga a fost ziua la serviciu, cat de stresata sunt sau cat de aglomerat mi-e programul, cand intru in casa uit de toate. Sau cel putin incerc sa le las pe toate afara, ca sa ma pot bucura din plin de putinul timp petrecut impreuna (da, e putin, daca stai sa te gandesti ca aproape zece ore pe zi esti la servici si ai nevoie de macar sapte ore de somn pe noapte).
Are casa noastra un aer de calm si liniste asa cum mi-am dorit intotdeauna sa fie, asemenea unei case de vacanta de la munte, unde e liniste si pace mereu, indiferent cat de mare e furtuna de afara. Nu stiu exact momentul in care lucrurile s-au asezat, mai ales ca auzi povesti la tot pasul de cat de grei sunt primii doi – trei ani de convietuire, insa imi aduc aminte momentele in care am invatat unul de la altul si am pus baza unui regulament nescris de ordine interioara.
Cel mai frumos mi se pare insa modul in care percep spatiul inconjurator: vecinii sunt la un perete distanta si cu toate astea acasa lumea e a noastra si pare a fi nemarginita.
Iar seara, cand pun capul pe perna, doua sentimente contradictorii ma macina: bucuria sufleteasca de a adormi in bratele celui drag si tristetea ca pana maine dupa-masa, cand iesim de la serviciu, nu-i pot auzi rasul si nu ma poate strange in brate. Insa timpul trece si de fiecare data cand ne intoarcem acasa de la serviciu parca nu pasim in casa, ci intr-o poveste.
Azi sunt noua ani si opt luni de cand suntem impreuna. Maine e o luna de la nunta. Fluturii sunt inca in stomac si sper sa nu moara niciodata! Ceea ce va doresc si voua!
photo credit: ashley rose, via photo pin cc
Ce frumos! la multi ani fericiti si sanatosi in continuare 🙂
Nu ma asteptam la un asa final de poveste 🙂
Toate cele bune 🙂
Multumim, la fel si voua!
Bine ai venit! 🙂
sa fie, sa fie :))
😉
Şi mai aveţi multe, multe de numărat.
Ai mare dreptate, nicăieri nu e ca acasă, acasă unde te aşteaptă cel drag.
Sa numarati si voi cat mai multi ani! >:D<