As scrie o carte. Despre ce sa fie? Nu stiu.

Dar simt nevoia cateodata sa ma asez in fata unei foi sau, si mai bine, a unei masini de scris si sa scriu tot ce-mi trece prin cap. Scene traite, scene imaginate, persoane pe care le admir, persoane care imi sunt dragi, personalitati pe care nu le inteleg si destine care-si fac de cap cu noi. Adica cu personajele cartii.

Inca nu m-am decis daca prima poveste sa fie o nuvela, asa, ca sa tatonez terenul, sau sa trec direct la un subiect mai vast, de dezbatut in zeci, poate chiar sute de pagini.

In orice caz, nu-mi plac introducerile lungi. Am inceput sa citesc la un moment dat “Sub vulcan”, dar m-am oprit dupa cateva zeci de pagini ca intriga nu-si facuse aparitia. Iar atunci cand ma lasi sa ma pierd in descrieri, incep sa citesc mecanic si sa ma pierd in poveste. Desi… daca e sa scriu o carte, probabil ca as face la fel si as scrie o introducere lunga. Nu as vrea ca cititorului sa ii scape vreun detaliu din cadrul descris, pentru ca nu va mai vedea la fel actiunea sau nu va intelege legatura dintre lucuri. Iar atunci cand citesti o carte nimic nu e mai neplacut decat sa te surprinda o scena si tu sa nu stii cand a fost mentionat ceva despre asta si recitesti astfel ultimele capitole in cautarea detaliilor care sa te faca sa intelegi de ce a decurs astfel actiunea.

As incerca sa gasesc nume reprezentative pentru personajele mele, desi stiu ca asta nu e posibil. Adica vor fi reprezentative pentru mine, care fac legatura intre comportamentele unor oameni si numele lor, dar cititorul nu va avea cum sa inteleaga asta din moment ce nu ii cunoaste pe acestia. Asa ca probabil ma voi multumi sa le gasesc nume cat mai diferite intre ele, ca sa nu se confunde personajele datorita numelor asemanatoare.

Blocajul apare insa in momentul in care, conturand personajul, imi dau seama ca seamana foarte bine cu cineva cunoscut. Si atunci ma gandesc instant ca daca va citi Xulescu candva cartea si se va regasi in ea, ce parere va avea despre mine, despre modul in care il percep? Bineinteles, blocajul asta nu se justifica pentru ca atunci cand scrii o poveste ai libertatea de a-ti alege orice trasatura si comportament din intreaga lume pentru personajele tale. Ca in expresia: “orice asemanare cu realitatea este pur intamplatoare”. Hmmm… asta ar putea fi un titlu bun! :-))

… Si totusi, daca s-ar recunoaste?

Pe urma, nu ma pot decide daca vreau o poveste contemporana sau una care are loc in alte secole, gen perioada balurilor si a rochiilor ample. Despre secolul asta e mai usor de scris, toata lumea stie sa-mi spuna ce si cum a fost in caz ca am dubii sau ca n-am fost suficient de receptiva fata de subiect.

Oricum, va avea intriga bine conturata. Pentru ca ador cartile pe care nu le mai poti lasa din mana, care iti taie respiratia si care nu sunt usor de ghicit. Cred ca nu exista satisfactie mai mare pentru autor decat cea obtinuta in momentul in care cititorul recunoaste ca nu s-a asteptat la o asemenea intorsatura / finalitate a actiunii. Pacat ca feedbackul la capitolul asta se obtine mai greu, asa ca autorul trebuie sa fie ferm convins ca a reusit sa pacaleasca mintea cititorului si nu l-a lasat pe acesta sa prevada incotro o iau lucrurile.

Intr-o zi poate voi scrie o carte. Pana una alta, o sa slefuiesc actiunea si personajele in mintea mea si ma voi gandi la un titlul… 🙂

sursa imagine