Cand am invatat sa scriu, aveam un stilou chinezesc cu cerneala albastra. Cerneala neagra se gasea rar, iar cea rosie era rezervata invatatoarei sau profesorilor pentru corecturi.

In clasa a saptea si a opta, am avut o profa de franceza care ne obliga sa scriem cu creionul, insaaa partea de fonetica trebuia sa o scriem cu un pix verde, nu-mai-stiu-ce cu negru, rosu, respectiv albastru. Daca iti lipsea vreun pix sau creionul, te scotea de la ora. Noi, ca elevi, am intampinat-o pe profa cu pretentiile ei cu tot cu sprancenele ridicate, insa si acum, dupa multi ani, caietele alea sunt cele mai frumoase, ordonate, logice si fain scrise caiete pe care le-am avut eu vreodata. (Si am cateva caiete de suflet pastrate de-a lungul anilor, pe diverse motive. 🙂 )

Stand drept si gandind stramb, ce e cu standardul asta de albastru cand vine vorba de scris? Pix albastru, cerneala albastra… E si negru pe undeva, dar categoric mult mai jos ca si pondere. Iar rosul parca a ramas… domnesc, cumva. Special fara sa aiba ceva special anume.

Cred ca o sa imi arunc toate pixurile albastre si negre, cu exceptia unei bucati din fiecare – sa ramana de samanta – si ma duc sa imi cumpar un pix mov (surpriza? :)) ). Si o sa scriu cu mov de acum incolo. Apoi imi iau un pix verde, pe care o sa il folosesc pana se termina. Apoi… om vedea ce culoare va veni la rand.

Tu cu ce culoare ai inlocui banalul albastru al pixului de zi cu zi? 🙂

ps: Ioooi, si mai erau pixurile alea parfumate! Mamaaa, ce de amintiri!

sursa imagine