Vermont, SUA.

church-street-summer

Produc tot ce consuma: legume, fructe, bere, ciocolata samd. Bio nu este pentru ei un moft, este o stare de normalitate. Aproape in orice local te duci ca sa servesti masa exista o mini-fabrica de bere. Modul in care esti intampinat la intrarea intr-un local te face sa te simti special: esti salutat intotdeauna cu zambetul pe buze, intrebarea “ce faci? sau “cum e ziua ta?” n-ai cum sa nu o auzi, iar modul in care iti este explicat meniul sau flexibilitatea de care dau dovada e de-a dreptul uimitoare. Iar cam al doilea lucru pe care il observi dupa atitudinea extrem de profi si calduroasa de care dau dovada e paharul cu apa care ti se aduce. Si la care i se face plinul in permanenta. Vorba colegilor: daca s-ar aduce apa din start la masa la noi, nimeni n-ar mai lua ceva de baut.

Taxiurile sunt masini hybrid, iar firma se numeste Green Cab. Da, masinile sunt verzi. E putin mai neplacut atunci cand soferului taxiului care trebuie sa te duca la serviciu la timp e in prima lui zi de lucru. Si nu stie sa porneasca Prius-ul. Sau sa foloseasca GPS-ul (ca de ascultat nu se pune problema: i-am setat eu adresa si timp de vreo 5 intersectii GPS-ul urla “fa la stanga”, iar soferul mergea inainte sau la dreapta, motivand ca stie el mai bine drumul. Mda.)

Nu se fumeaza in cladiri. Deloc. Nimic. Niciodata. Si asta de destul de multi ani. Nici nu cred ca am vazut fumatori pe undeva pe aici. A, ba da, am vazut. Dar mi-ajung degetele de la o mana sa ii numar.

Azi-dimineata, cand m-am trezit, aveam o veverita la geam. Timp de vreo 10 minute s-a tot dat pe crengile copacului din fata geamului meu si eu tot ma gandeam ca daca as deschide geamul, as putea-o atinge fara nici o problema. Nu cred ca am vazut vreodata o veverita de la o distanta atat de mica!

20131105_071527

Cam atat din primele doua zile.

Oricum, sunt placut impresionata de ce am gasit aici. Insa cel mai mult mi-a placut mandria locuitorilor de aici: fiecare contribuie cum poate la bunastarea, dezvoltarea si sanatatea statului si a locuitorilor acestora. Reciclarea aici nu e o optiune, e ceva absolut normal. La fel si cultivarea de fructe si legume, pentru ca restaurantele se bat pe produse de calitate, iar agricultorul isi lucreaza cu mult drag gradina stiind ca munca lui va fi recompensata si apreciata. A, si nu in ultimul rand, oamenii zambesc pe strada! Nu sunt incruntati, pierduti in ganduri sau posomorati. E drept ca si mentalitatea de aici e diferita, insa chiar nu am cum sa transpun in cuvinte mandria pe care o afiseaza locuitorii acestui stat. Si desi stiu ca orice padure are uscaturile ei, pe cuvant ca nu-mi vine sa ma concentrez la asa ceva acuma. Prefer ca macar o data in viata sa ma uit la partile bune, alea care de obicei sunt ignorate sau umbrite de partile neplacute.

Iar daca vreti sa vedeti cum se promoveaza cel mai mare oras din Vermont, Burlington, vizitati acest site.

Vai, era cat pe ce sa uit! Apartamentul in care sunt cazata are cel mai mare pat pe care l-am vazut vreodata (dpdv al inaltimii – ca sa va faceti o idee, cred ca are in jur de un metru, un metru si zece cm inaltime :-D). M-as putea obisnui cu un pat ca asta si acasa, cu singura mentiune ca eu i-as face si o lada, nu as lasa acel spatiu nefolosit. 😀

sursa 1, 2

Categories: povesti, recomand, rosu intens

2 Responses so far.

  1. Iulia Mimi says:

    Sa speram ca in Romania macar tristetea de pe fetele oamenilor se va sterge…

Leave a Reply


Recent posts

Cel mai bun cadou...

Posted on Nov - 17 - 2017

1 Comment

Echilibrul copil – tehnologie

Posted on Nov - 12 - 2017

0 Comment

Muzeul Camarilor Romanesti

Posted on Nov - 10 - 2017

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.
  • Din dragoste pentru decoratiuni