>Azi e joi… maine iar e vineri si va fi gata saptamana…
Duminica vin Floriile, saptamana viitoare o sa fie Pastile. Anul asta a trecut mai repede decat am apucat sa sesizez.
Mi-e dor de leneveala matinala de weekend, mi-e dor de jocurile copilaresti care-mi infrumusetau ziua si de clipele pe care le savuram cu nesat in speranta ca voi reusi sa incetinesc cat mai mult timpul din ritmul lui alert si haotic.
La servici e o abrambureala de zile mari… facultatea a devenit mai mult o cladire decat o ocupatie acum, cand plec foarte obosita de la servici si nu reusesc decat sa visez la caldura patului ce ma asteapta acasa. Am fost ieri la biblioteca pentru a nu-stiu-cata oara si am mai luat o carte acasa, dade-dade o sa gasesc ceva viabil sa-mi trec la partea de teorie a licentei…
Pana una alta, pierd notiunea timpului si sper ca, intr-o zi, curand, sa redevina totul la normal. Nu-mi place sa mi se blocheze viata pe pedala de acceleratie fara sa ia in considerare si sentimentele mele.
Ce-nseamna normal? Sincer, aproape ca nici nu mai stiu. Esenta ar fi sa am timp pentru mine, pentru noi, pentru savurat hohotele copiilor, revenirea la viata a naturii, razele soarelui, povestile prietenilor si lectiile de viata ale parintilor. [cred ca totusi am suprins mai mult putin decat esenta, nu?]
Vine vineri… iar incepe fara tine…