Pacat insa ca decizia nu e de durata, ca te lovesti mereu de diverse contexte care te forteaza sa renunti, iar in cazul in care mai ai putintica constiinta care sa te mustre, e doar o chestiune de timp pana cand va aparea si contextul care te va convinge ca totusi asa e cel mai bine, sufocandu-ti astfel orice remuscare.

In acest capitol poate fi vorba de o “renovare” a personalitatii, a aspectului fizic sau a abilitatilor care ne ajuta sa ne alegem sau schimbam jobul.

Nu de partea ce tine de personalitate sunt eu intrigata acum, ci de cea a aspectului fizic (in general, nu de al meu in particular).

Si ca sa incepem povestea:

A fost odata ca niciodata o sala de dans si voie buna ce s-a deschis. Iar pentru ca proprietarii aveau suficiente resurse si cunostinte in domeniu, sala asta a avut parte de cel mai grandios proiect de publicitate de acest gen, de mult timp incoace (desi eu, cu cunostintele mele de marketing, as zice ca asa o campanie agresiva de promovare a unui produs nou aparut pe piata nu am mai vazut). Si asa se face ca sala asta avea clienti noi intr-o saptamana cat aduna alta in zece. Dar unde pui ca, pe masura ce timpul trecea, numarul de clienti crestea si, inevitabil, apareau, aparent neintentionat, greseli de genul prea multe programari facute la un curs, programari incurcate sau chiar inexistente. Desi felul exceptional de a fi al antrenorilor te facea sa treci mai usor peste situatii gen “consideram ca facem exercitii in camera neincapatoare de hotel”, pe masura ce timpul trecea nemultumirile cresteau.

Am fost si eu prinsa in plasa publicitatii si a imaginii exceptionale a acestei sali, drept urmare am decis sa dau curs invitatiei si sa-mi fac un abonament. La inceput, totul a fost minunat: sala ingrijita, orele te inviorau si te umpleau de buna-dispozitie, iar capacitatea salii era pastrata in limite. Dar aproximativ doua saptamani mai tarziu, totul a devenit neincapator: in sala de-abia aveai un metru patrat pentru tine, si nu erai la yoga ca sa fie acest spatiu absolut suficient, ceea ce ducea la o scadere exponentiala a eficientei miscarilor executate. Nu mi-era ca e prea multa lume, nu ma deranja ca aveam de asteptat la dus, ma deranja ca, in ciuda faptului ca mergeam acolo pe banii mei, nici macar atata bun-simt nu era incat sa se respecte capacitatea salii – ca deh, profitul ii intereseaza pe unii, confortul, mai putin – ceea ce facea ca timpul petrecut acolo sa se transforme din relaxare si placere intr-o corvoada. Si nu, n-am fost la o anumita ora doar, am incercat diverse intervale orare, insa situatia era aceeasi.

Revenind la afirmatia initiala, chiar merita sa dai banii sa mergi la sala? Acolo unde antrenorii sunt exceptionali, pe masura ce incepe sa se simta gustul profitului, calitatea scade si clientul are de suferit. Nu mai bine ramanem asa cum suntem? De ce sa ne mai obosim sa mergem la sala, de ce sa ne mai stresam sa ajungem la timp, sa ne inghesuim si orele astea in programul nostru si asa incarcat si sufocat cand putem sa stam pur si simplu acasa, alaturi de familie? Unii ar zice ca poti merge frumos la alergat prin parc, altii merg cu bicicleta, altii doar la o plimbare iar altii isi cumpara diverse aparate pe care si le monteaza in casa. Toti au dreptate, dar cum ramane cu cei care prefera sa faca miscare intr-un mod organizat, sa asculte doar instructiunile si sa le repete fara sa fie nevoie sa isi creeze ei un program de lucru? Sa fie acesta un mod de a-i pedepsi ca prefera sa puna pe pauza cativa neuroni pentru a avea ce sa cheltuie mai tarziu, cand chiar va fi nevoie de ei?

In ceea ce priveste sala vizata, le doresc mult succes si ii sfatuiesc totusi sa o lase mai moale cu calcatul in picioare a clientului, ca la fel de bine cum circula vorba despre cat de bine e acolo, pot sa apara povesti si despre cat de indicat e sa mergi altundeva pentru o ora de miscare.