>
De Craciun mi-a adus Mosul un puzzle de 1000 de piese. Dar eu, harnicuta cum ma tin, l-am deschis si am inceput sa-l asamblez inainte de vreme. A fost o placere imensa, insa acum regret ca oboseala cumulata (mai mult psihica decat fizica) nu mai imi permite sa ma relaxez si sa ma asez langa puzzle sa il savurez: fiecare piesa pusa la loc iti da o satisfactie imensa, direct proportionala cu nervii pe care ti-i fac piesele pe care nu le gasesti in puzzelul din fata ta, desi producatorii jura ca isi au pe undeva pe acolo locul. Apropo, daca vreti sa faceti un puzzle, va recomand D-Toys. Sunt facute in Romania si au preturi foarte bune si o oferta generoasa. Merita investitia. Mai mult, eu mi-am propus sa fac mai multe, sa le lipesc si sa le pun pe post de tablou. Pentru ca atunci cand ma voi satura de unul, voi putea sa-l schimb cu un altul cu o investitie minima 😀
Mai era o vreme cand aveam rabdare cu cei din jurul meu, nu-mi pasa de toate cele si aveam timp de mine. Acum parca toate sunt menite sa ma scoata din sarite, sa ma calce pe coada (vorba vine) samd (ati inteles ideea). Daca ne certam dintr-o prostie, nu mai am putere sa rad ca pe vremuri si sa trec peste, acum parca sunt dispusa sa renunt la tot ca sa scap de sursa respectiva de neplaceri. Nu mai am rabdare. Parca as fi in romanul Ion, la sfarsit, cand timpul nu mai are rabdare cu oamenii…
Candva, iubeam copiii pentru ca ma faceau sa uit de toate. Acum, stau deoparte si zambesc frumos. Nici chef sa ma implic nu mai am. Parca nici nu mai sunt eu, parca sunt prinsa intr-un somn adanc de care m-am plictisit si astept nerabdatoare sa ma trezesc.
Ma bucur ca macar cu serviciul sunt intr-o faza mai buna. Nu pot sa-mi imaginez cum as fi fost daca toate ar fi ramas constante in viata mea. Apropo, zilele astea am observat ca s-a spart conducta la posturile de marketing disponibile. Acuma, cand asta nu ma mai influenteaza cu nimic. Daca s-ar fi intamplat asta atunci cand imi doream din suflet sa gasesc ceva in domeniu, poate c-ar fi insemnat ceva, acum insa, ma lasa rece.
Totusi, inca am sperante. Cred ca va veni o vreme in care lucrurile se vor aseza singure in locurile lor si o sa pot sa revin la acea liniste sufleteasca care te incarca cu energie oricat de obosit fizic ai fi… Macar asa pot sa ma opresc in loc sa admir si sa apreciez persoanele si lucrurile care ma inconjoara.
Asa ca nu va pot dori nimic altceva pentru noul an, decat multa liniste si pace sufleteasca! Si credeti-ma ca o fac din suflet si stiu eu ca nu e putin lucru ceea ce va doresc si cer pentru mine.
Cu drag,
Roz
