>
Ideea e că toți suntem diferiți, indiferent din ce punct de vedere privim subiectul. Ba suntem înalți, ba scunzi. Blonzi, bruneți, roșcați (așa ne da Mama Natură, ce facem noi dup-aia e opțiunea noastră). Avem ochi căprui, albaștri, verzi, negri. Suntem slabi, grași sau potriviți.
Nimic nou, așa-i?
Dar ați observat oare că fiecare își găsește o pereche alături de care să-și împlinească visele, să se dezvolte sau în care să găsească sprijin și cel mai înfocat fan?
Nu vreau să vorbesc despre divorțuri sau alegerea greșită a partenerului, pentru că astea sunt lucruri relative, care țin în primul și primul rând de educația primită și de personalitatea fiecăruia. (Probabil voi reveni cu un post în care să detaliez subiectul)
Pentru că Mama Natură a facut în așa fel încat totul sa se compenseze și toți să putem găsi pe cineva pe placul nostru: poate că sunt eu gras, dar am simțul umorului; poate că sunt eu super deștept, dar nu sunt așa frumos; poate că am niște forme care te fac să întorci capul după mine pe stradă, dar nu te impresionez cu prea multe când deschid gura… și exemplele pot continua.
Și aici revine în dezbatere un subiect controversat: compromisul. O poveste zice că drumul spre fericire constă în a face compromisuri pe rând: azi el, mâine ea, și tot așa.
Până la urmă, nu ai cum să te înțelegi perfect cu perechea ta (care se presupune că e cea sortită). Pentru că gândești și ai propriile tale păreri și idei asupra vieții, tot se va ivi un moment în care apar contradicții: un exemplu banal e cel referitor la nuanțele culorilor pereților, de exemplu.
Oricum, dacă te oprești o secundă din drumul tău agitat prin viață, vei constata că fiecare își găsește perechea. Și, la fel cu orice altceva în viața asta, secretul unei relații fericite nu constă în găsirea, ci în păstrarea perechii alături de tine, prin alegerea acelor opțiuni care te avantajează și care vă fac bine vouă, ca și cuplu.
Bineînțeles că, inevitabil, ajungeți să vă mai și supărați și să vă certați, că altfel la un moment dat te-ai sătura de atâta bine și ai căuta altceva mai provocator, dar gândiți-vă cât de dulce e împăcarea și cât de bine te simți alături de perechea ta după aceea.
Și, indiferent dacă ți-ai găsit sau nu perechea, trebuie să înveți să te placi și să te iubești pe tine însuți înainte de a cere asta altcuiva.
O zi frumoasă!
ps: Știu că teoria e simplă și că practica face diferența, dar parcă nu tot timpul ținem cont de teorie, parcă sună altfel atunci cănd e citită / spunsă pentru că aprinde un soi de beculețe în mintea noastră care ne spun că știam asta, știam că e așa, doar că nu am pus-o cap la cap și nu am conștientizat-o în modul ăsta…
Sunt curioasă de câte ori ați fost conștienți că puteți face un compromis și totuși, din orgoliu sau orice alt motiv, nu ați făcut-o?
>Parerea mea e ca acel compromis nu trebuie facut intre calitatile si defectele partenerei(ului) … ci intre "teorie și practica" … si ca aici ar fi "cheia succesului", la ce poti sau nu renunta din fiecare …
dar ma repet … si spun ca e totusi o parere
ps: si totusi si la ce-am scris mai sus se poate aplica "parcă sună altfel atunci cănd e citită / spunsă"
>Da, sunt de acord si cu parerea ta. Uite, la unghiul acesta al problemei nu i-am facut analiza ;;)
>am o intrebare:atunci cand nu te ai o simpatie pt unii dintre prietenii lui si totusi iesi in oras sau pleci la munte/mare cu acestia, se numeste compromis, nu? voi cum ii faceti fata?
>Buna, Mada
Da, e un compromis. Considerand ca acesti prieteni nu pot fi tinuti mai la distanta, consider ca puteti face o intelegere: mergem acolo cu ei daca data viitoare mergem si… unde si cu cine vrei tu.
Dar gandeste-te ca pot aparea multiple complicatii (unele poate chiar infiripate in mintea lui de bunii sai prieteni) in momentele in care tu decizi sa ramai acasa in wee in loc sa iesi cu ei.
Si mai conteaza ceva: modul in care se comporta el cu tine cand sunteti in acest cerc de prieteni. Daca e acelasi, poti face abstractie de ei, daca nu, ai la ce medita.
Sper ca ti-am fost de folos!
O dupa-masa frumoasa!