Stiti cum e cand timpul se comprima si iti vine sa o iei razna, nu? E, astazi o Zana buna m-a invatat ca e cazul sa zic si un “NU” raspicat atunci cand simt ca nu mai pot si sa-mi iau putin timp pentru mine. Si, vreau sa va spun ca Zana din povestea mea arata mult mai tanara decat e, pe cuvantul meu ca ti-e greu sa-i dai mai mult de 20 de ani! Si cand iti spune ca are un copil mare, parca tot nu-ti vine sa crezi ca ar putea avea mai mult de 20 de ani. Pana la urma, de-aia e Zana, nu? 🙂
Revenind. Din cauza problemelor cotidiene si a cine stie ce chestii stresante ne mai bantuie, ajungem inevitabil la o foarte scazuta stima de sine. Ceea ce e normal atunci cand volumul de munca care iti e repartizat depaseste cu mult capacitatile tale si satisfactiile uita sa apara in peisaj. Iar cand esti intr-o asemenea stare (stima de sine scazuta e scazuta si gata, indiferent daca esti doar putin afectat sau esti pe nicaieri din cauza asta) sau atunci cand te-ai impacat cu gandul ca tu esti un om normal, fara nimic aparte / special, apare o raza de lumina care se opreste asupra ta, iar lumina asta poate fi foarte puternica. Intensitatea luminii depinde de ochii si sentimentele persoanei care te priveste: daca e propriul tau copil, revarsa iubire asupra ta,;daca e un parinte, iti arata ca e mandru de tine; daca e partenerul de viata, iti arata ca are incredere in tine,;dar daca e o persoana pe care nu o cunosti… dar care te admira nespus… lumina poate ajunge sa orbeasca. Si asta pentru ca tu, fiind o persoana modesta, nu poti intelege ce poate fi atat de special la tine incat o persoana cu care nu ai interactionat pana acum in mod direct sa te ridice pe un piedestal inalt si sa se uite la tine ca la soare!
Si e atat de important sa savurezi fiecare clipa, sa intelegi ca esti mai mult decat credeai si ca nu treci prin aceasta viata fara sa lasi ceva in urma! Pana la urma, fiecare e special in felul lui. Conteaza doar sa gaseasca, macar o data in viata, pe acel cineva care si-a facut din respectiva persoana un exemplu demn de urmat 🙂

ps: poate ca stiti, poate ca nu, dar eu tot va spun: nu stiu cum am putut trai pana azi fara sa gust macarons! Iar pentru ca pentru toate exista un inceput, ma declar fan macarons facute de Anda Calinici! Si pentru ca foamea inspiratia vine mancand, am debitat un slogan: Doi macarons pe zi tin visele aproape!
Iar daca nu ma credeti ca aceste minunatii sunt in stare sa opreasca timpul in loc cu dulceata si bunatatea lor, va provoc sa le incercati! Detalii aici
Si va mai dau un sfat: daca doriti o reteta de oprit timpul in loc si de plutire inspre al 7lea cer, puteti incerca orice alta reteta de prajituri de-a ei. Sigur o sa va placa!
pps: Multumesc, Anda Calinici!