Ne-am intalnit acum mai bine de 17 ani. Nu ne-am placut de la prima vedere, insa in timp ne-am obisnuit sa ne petrecem timpul impreuna. Pe masura ce cresteam, imi era ciuda ca ne despartim in vacanta de vara si de-abia asteptam toamna ca sa ne reintalnim.
Anii au trecut, iar noi am crescut, in felul nostru.
In ultima vreme, obligat-fortat ne-am acordat mai multa atentie ca de obicei: pierdeam noptile impreuna, impartaseam acelasi factor de stres si credeam ca nu se va termina niciodata. De fapt, nici nu ne-am gandit cum va fi cand nu vom mai fi impreuna, cand ne vom transforma in simple amintiri a ceea ce a fost candva.
Iar acum, ca s-a terminat, mi-e greu sa cred ca nu vom mai petrece timpul impreuna… Pare ireal faptul ca, dupa 17 ani, am terminat cu scoala. Ce o sa ma fac eu cu atata timp liber? Dar cu lipsa factorilor de stres suplimentari?
Ieri mi-am sustinut lucrarea de disertatie, insa dupa cat m-am stresat pentru ea, inca mi-e greu sa realizez ca s-a terminat. Pisca-ma, te rog, sa ma conving ca nu visez!
>Stai linistita. Urmeaza un alt factor de stres: jobul 🙂 iar factorul asta e cel mai mare agent stresor din lume… Enjoy your little vacation.
>Vacanta? Da' de unde :-))
L-am cunoscut si pe domnul job acum vreo 4 ani si ne-am certat putin la inceput, dar acum incepem sa ne intelegem :-))
>Propun ca, de acum, cu timpul tau liber sa faci ceea ce nu ai avut timp pana acum. Fa sport, deseneaza, scrie, compune ceva, leneveste, ce stii tu mai bine 😀
>Am foarte multe in plan: quilling, facut bijuterii, terminat de citit teancul de carti adunat pe noptiera, invatat php sa.
Dar pana una alta, urmeaza o perioada de relaxare 🙂
>Intr-adevar, acorda-ti pentru inceput o perioada de relaxare, altfel o sa-i duci doru' 😉
>Sa speram ca voi reusi sa fac loc unei perioade de relaxare de fiecare data cand am nevoie de ea.
Iti multumesc de vizita!
[…] iulie cand mi-am sustinut lucrarea de disertatie nu constientizam ca s-a terminat. 12 ani de scoala, 3 de facultate si 2 de master. Am trecut prin toti. Am crescut, […]