Weekendul trecut ne-a venit ideea sa mergem la Piatra Neamt in vizita, daca tot n-avem prea multe zile de concediu anul asta. Zis si facut, marti am sunat pentru cazare, vineri dupa servici am plecat direct spre Piatra.

Desi sunt peste 300 de kilometri pana la Piatra, n-ai cum sa te plictisesti pe drum: cand nu numeri / eviti gropi, razi de denumirile localitatilor prin care treci sau incerci sa vezi intre care localitati sunt cei mai putini metri distanta (de la un moment dat, asta e chiar frustranta). Drumul este destul de rau pana cand ajungi in Harghita, dar numai asa poti merge cu o viteza care sa-ti permita sa admiri peisajele din jurul tau. Peisaje care te lasa cu gura cascata, ca peisajele care te fac de-a dreptul afis sunt cele din Cheile Bicazului – mai ales ca noi le-am parcurs pe noapte la drumul incolo si pe zi la drumul inapoi.

Toata saptamana m-am uitat pe site-uri cu prognoze meteo si ma rugam sa prindem vreme buna. Vineri a cam plouat, asa ca pana cand am ajuns la Piatra i-am facut si vreo 4 dusuri la masina. Partea buna din toata vremea asta a fost ca padurile aburinde de dupa ploaie si norii albi si pufosi ca si frisca au transformat totul intr-un peisaj de vis. 

Ne-am cazat intr-o pensiune draguta, pacat insa ca proprietara e cam anti-sociala… Oricum, avand in vedere ca ajungeam in camera noaptea tarziu, nu prea mai conta.

Cand mergi undeva e important sa stii cam ce e de vizitat. Insa de data asta, cunoscand pe cineva in Piatra, am avut propriul nostru ghid, care ne-a insotit in plimbarea cu telecabina, apoi ne-a dus la strand. Plimbarea cu telecabina nu dureaza mult, dar privelistile iti incanta ochii. Mi-a placut ca au adaptat tablitele cladirilor pentru a le putea identificata cand treci pe deasupra lor. Iar pentru ca atunci cand ajungi pe munte cu telecabina, poti face o pauza pentru a te plimba, pregateste-te sa vezi alte peisaje fantastice.

In ceea ce priveste strandul, am ramas surprinsa de suprafata si multifunctionalitatea lui: avea multe locuri de joaca pentru copii, terase, restaurante, locuri special amenajate pentru gratare, casute (organizate in “cartiere” cu denumiri exotice in funtie de gradul de confort si pret) si un parc dedicat cursurilor si concursurilor de echitatie. 

Per total, m-am bucurat de vreme buna, am ramas placut surprinsa de curatenia orasului, am fost hipnotizata de peisaje si enervata de cei 30 km/h cu care se misca lumea prin oras. Iar ideea cu telecabina mi se pare minunata!