Pe pervazul geamului meu, in fiecare zi, se aseaza cativa porumbei. Incep sa se plimbe, fac galagie si mai bat din cand in cand in geam. Imi place de ei (cand nu ma gandesc la mizeria pe care o fac :-D) si imi place sa-i admir: unul e alb, unul alb cu putin negru, altul e gri, altul e cafeniu si mai sunt cativa cu colorit comun.
Cand deschid geamul dimineata si las sa intre aerul curat si sunetul timid inca al trilului de pasarele, ma gandesc care dintre ei va avea curajul sa intre pe geam, in casa. Am patit odata asa, demult, cand am lasat usa la balcon larg deschisa intr-o vara si un porumbel, in cautare de racoare probabil, a intrat in casa, s-a plimbat putin, apoi a cercetat camera in zbor si a iesit.
Acum ca pot deschide geamurile larg fara sa-mi mai fie frig sau teama ca-mi ingheata florile, am tendinta sa-mi dau si eu toate cojoacele jos, precum Baba Dochia, dar ma tem ca va castiga teren raceala ce-mi face curte, asa ca incerc sa mai rabd putin. Inca putin, pana cand primavara isi va intra in drepturi si vom putea pune deoparte si departe toate hainele groase si grele care ne-au infofolit peste iarna.
Buna dimineata! si voua, din partea mea si a porumbeilor din geam 🙂
sursa imagine
