Pe drumul nostru banal catre si de la serviciu, ne-am obisnuit sa ignoram ce ne inconjoara. Doar primavara sau la inceputul iernii mai observam, cu bucurie, pomii infloriti sau orasul imbracat in paltonul alb. Insa, daca avem rabdarea si deschiderea sa invatam ceva de la copiii nostri, s-ar putea ca zilele sa ne fie mai pline de soare, chiar si atunci cand afara e furtuna.
Copilului meu ii plac foarte mult excavatoarele, betonierele, basculantele, masinile de gunoi, masinile care matura / spala strazile si, evident, masinile cu girofar: politie, pompieri, ambulante, masinile ce semnaleaza gabaritul depasit. Si avioanele – care ne sunt alaturi cat e ziua de lunga, ca locuim sub 3 culoare de zbor. 😀 Asa ca m-a invatat el sa le vad prin trafic, indiferent cat de aglomerat sau de innorat ar fi, si eu m-am bucurat de bucuria lui si ma straduiesc sa i le arat cat mai repede ca sa se poata bucura de ele cat mai mult timp (desi, culmea, el le vede mereu inaintea mea).

Insa partea frumoasa abia acum urmeaza: chiar si atunci cand nu e cu mine in masina, bucuria descoperirii acestor vehicule in trafic a ramas. Asa ca ma surprind zambind si bucurandu-ma cand le descopar prin trafic si, cel mai fain, imi vine sa ma opresc din orice poveste ca sa le semnalez prezenta. Uneori apuc sa zic “uite excavatorul” inainte sa ma prind ca nu am copilul cu mine in masina. :)) Dar, hei, doar asa a rara ocazie sa zic ca eu le-am vazut prima!

Tot auzeam ca farmecul de a fi parinte sta si in a redescoperi lumea din jurul tau odata cu si prin ochii copilului tau, insa nu am putut sa imi inchipui cum vine asta. Acum stiu si mai ramane sa vad cum va fi sa te bucuri de tot ce te inconjoara cand ai doua astfel de “filtre” curioase si dornice de descoperire alaturi de tine. 🙂

In incheiere, un gand citit zilele trecute: Daca maine ai ramane doar cu lucrurile pentru care esti recunoscator azi, ce ai mai avea?

sursa imagine: Art by Mollycules @buddhadoodles.com

4 Responses so far.

  1. Daniela says:

    M-ai facut sa zambesc ?. Multumesc!
    Raspuns la intrebare: casa (cu tot cu utilitati), telefonul (cu tot cu abonament si internet), haine/incaltaminte

  2. petty says:

    ai fi surprinsa si in cluj cata lume se plimba cu capul jos si rutina de zi cu zi…si uita ce frumos e si orasul in care traiseti.. ridica un pic capul si uitate in jur si vezi o lume noua..

Leave a Reply


Recent posts

Dor?

Posted on Sep - 4 - 2023

0 Comment

Lebenita copilariei

Posted on Jun - 24 - 2020

1 Comment

Cluj: Fathers | Conferinta...

Posted on Feb - 21 - 2020

0 Comment

Calm: resurse pentru o...

Posted on Oct - 30 - 2019

0 Comment

Bannere

  • Si Blondele Gandesc
  • Magazinul de dulciuri
  • Interesant. Relaxant. De weekend.